Katalin Szili, însărcinatul premierului ungar pentru problemele legate de autonomie, a participat la o conferinţă la Comrat, capitala regiunii autonome Găgăuzia din Republica Moldova, la invitația guvernatoarei pro-ruse Irina Vlah, după cum a declarat Szili într-un interviu pentru agenţia ungară de presă MTI.
Irina Vlah s-a remarcat constant prin atacuri la direcția pro-europeană a Republicii Moldova și prin întreținerea unor relații strânse cu Federația Rusă. Mai mult, autoritățile din Găgăuzia au vorbit constant în ultimul an despre presupus pericol reprezentat de conducerea de la Chișinău și au repus pe tapet ideea separării de Moldova, pe modelul transnistriei.
În plus, o parte a presei ruse acordă spații generoase presupuselor nemulțumiri din Găgăuzia față de conducerea de la Chișinău. Astfel, la 15 februarie, publicația rusă Nezavisimaia Gazeta a prezentat un sondaj din regiunea autonomă găgăuză, care ar arătă că populația are încredere în proporție covârșitoare în Federația Rusă. Rezultatele sondajului arată că intensa propagandă anti-Chișinău și pro-Moscova dusă în Găgăuzia de vectorii Kremlinului au dat rezultate.
Katalin Szili a declarat că a participat la simpozion la invitaţia guvernatorului Găgăuziei, Irina Vlah, reamintind totodată că, în 2021, când Ungaria a deţinut preşedinţia a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, Irina Vlah a participat la toate cele patru conferinţe organizate pe tema protecţiei minorităţilor naţionale.
Katalin Szili a ținut în Găgăuzia un discurs în care a abordat chestiuni de principiu ale autonomiei, respectiv a vorbit despre necesitatea imperativă a iniţierii şi continuării dialogului privind autonomia, potrivit MTI.
La conferință au mai participat deputatul UDMR József Kulcsár-Terza din Parlamentul României, iar Ferenc Kalmár, însărcinat ministerial special pentru dezvoltarea politicii de vecinătate a Ungariei, a trimis un mesaj video.