Klaus Iohannis, președintele României, a declarat, marți, de la Tokyo, că
Declaraţia Comună pe care am semnat-o împreună cu prim-ministrul Fumio Kishida marchează „un moment istoric în relaţia noastră bilaterală, veche de peste un secol”.
„Sunt extrem de onorat să mă aflu în Ţara Soarelui Răsare, cu prilejul instituirii Parteneriatului Strategic dintre România şi Japonia. Declaraţia Comună pe care am semnat-o astăzi, împreună cu prim-ministrul Kishida, marchează un moment istoric în relaţia noastră bilaterală, veche de peste un secol. Ridicăm astfel relaţiile româno-nipone la cel mai înalt nivel.
Trecem la o etapă nouă, de valorificare a potenţialului bilateral, în beneficiul ţărilor şi cetăţenilor noştri, pe trei paliere: politico-securitar, economico-financiar şi cultural-ştiinţific. Împreună, dăm astăzi un semnal puternic, de orientare a cooperării noastre spre domenii strategice şi inovatoare”, a afirmat Klaus Iohannis, în declaraţia comună susţinută împreună cu prim-ministrul Japoniei Fumio Kishida, marţi la Tokyo.
Japonia, cel mai mare investitor din Asia în România
Şeful statului a adăugat că Japonia este cel mai mare investitor din Asia în România. Ne dorim, în continuare, o creştere substanţială a investiţiilor japoneze în ţara noastră.
„Apreciem abordarea constructivă a companiilor nipone active pe piaţa românească, pe principii de sustenabilitate. Un exemplu concret este dat de contribuţia companiilor japoneze la proiecte de infrastructură complexă, precum construcţia podului suspendat de peste Dunăre, de la Brăila.
Încurajăm Japonia să se implice în continuare în proiecte de conectivitate, relevante nu numai pentru România, ci şi pentru statele vecine. Am prezentat interesul României pentru realizarea de schimburi de experienţă privind tehnologiile dezvoltate de Japonia pentru controlul vibraţiilor şi rezistenţa seismică.
Apreciem rolul cheie pe care Japonia îl joacă în ceea ce priveşte reducerea riscului de dezastre. Documentele semnate astăzi vor contribui la facilitarea implicării japoneze în proiecte inovatoare în domeniul energiei, inclusiv al celei nucleare. Vorbim despre construcţia reactoarelor nucleare modulare de mici dimensiuni, realizate în România împreună cu Statele Unite ale Americii, şi, respectiv, proiecte precum producţia de hidrogen verde şi în domeniul energiei eoliene”, a completat preşedintele Iohannis.
„Cultura rămâne un liant între popoarele noastre”
Acesta a mai spus că au fost puse bazele cooperării ştiinţifice pentru a crea în România un centru de producţie de optică de mare putere, în sprijinul activităţilor experimentale cu laserul de mare putere de la ELI-NP, Laserul de la Măgurele.
„De asemenea, am pus astăzi bazele pentru avansarea cooperării ştiinţifice pentru crearea în România a unui centru de producţie de optică de mare putere, în sprijinul activităţilor experimentale cu laserul de mare putere de la ELI-NP, Laserul de la Măgurele. Cultura rămâne un liant între popoarele noastre, aşa cum o arată schimburile consistente dintre teatrele şi universităţile de artă din cele două ţări.
Mă bucur să anunţăm tot astăzi înfiinţarea unui Institut Cultural Român la Tokyo. România este şi va rămâne un partener de încredere al Japoniei în plan regional, european şi în forurile multilaterale. România recunoaşte importanţa noii Strategii naţionale de securitate a Japoniei şi salută rolul mai puternic pe care Guvernul de la Tokyo şi l-a asumat în sprijinul păcii şi securităţii pe plan global.
De asemenea, salutăm sprijinul pe care Japonia îl acordă atât Ucrainei, cât şi Republicii Moldova. Vom continua cooperarea noastră strânsă atât în ceea ce priveşte relaţia Uniunea Europeană – Japonia, cât şi NATO- Japonia. Am apreciat, domnule prim-ministru, de asemenea, interesul Japoniei pentru participarea la proiectele Iniţiativei celor 3 Mări, respectiv de a interacţiona cu Formatul Bucureşti 9, ambele fiind structuri regionale de interes strategic pentru România”, a mai explicat preşedintele Klaus Iohannis.
Premierul Japoniei a fost invitat la București
Preşedintele României a mai precizat că l-a invitat pe premierul Japoniei să participe la Summitul Iniţiativei celor 3 Mări pe care îl voi găzdui la Bucureşti în luna septembrie.
„De altfel, am adresat domnului prim-ministru invitaţia de a participa, ca invitat special, inclusiv ca Preşedinţie a G7, la Summitul Iniţiativei celor 3 Mări pe care îl voi găzdui la Bucureşti în septembrie. Mă bucur că, împreună cu domnul prim-ministru Kishida, am deschis astăzi un nou capitol în istoria relaţiilor româno-nipone, al cărui coautor este fostul premier Shinzō Abe, pe care doresc să îl onorez şi astăzi.
Sunt pe deplin convins că, în cadrul Parteneriatului Strategic instituit astăzi, relaţiile dintre România şi Japonia se vor amplifica în mod durabil, în beneficiul generaţiilor care ne vor urma. Vă mulţumesc pentru primirea călduroasă şi pentru convorbirile foarte constructive de astăzi!”, a conchis şeful statului.