Cristina Popovici

Citate motivaționale despre speranță. Te vor face să prinzi putere

citate celebre

Citate motivaționale despre speranță. Te vor face să prinzi putere. Uneori un gând bun poate valora mai mult decât orice altceva.

Dacă simți că ai ajuns la capătul puterilor, află că există numeroase citate motivaționale despre speranță.

Fiecare dintre ele are mesajul său și s-ar putea să îți deschidă noi perspective, astfel încât să prinzi putere și să mergi mai departe.

Iată doar o serie de citate motivaționale despre speranță pe care merită să le citești:

Citate motivaționale despre speranță. Te vor face să prinzi putere

Să ne ridicăm și să fim recunsocători pentru că, chiar dacă nu am învățat multe astăzi, am învăța măcar puțin și dacă nu am învățat puțin cel puțin nu suntem bolnavi, iar dacă suntem bolnavi, cel puțin nu am murit; așadar, să fim recunoscători. Buddha

Pesimismul duce spre slăbiciune, optimismul către putere. William James

Cel care cunoaște atât de puțin natura umană încât caută fericirea prin schimbarea a tot ce îi stă în putere cu excepția propriei lui dispoziții, își va risipi viața în eforturi zadarnice. Samuel Johnson

Dacă plângi pentru că soarele a dispărut din viața ta, lacrimile te vor împiedica să vezi stelele. Rabindranath Tagore

Citate motivaționale despre speranță. Te vor face să prinzi putere

Oamenii spun de multe ori că nu reușesc să își păstreze nivelul de motivație. Ei bine, nici efectele dușului nu sunt eterne de aceea este recomandat zilnic! Zig Ziglar

Toată lumea ştie că anumite lucruri sunt irealizabile, până când vine cineva care nu ştie acest lucru şi le realizează. Albert Einstein

Nu pot schimba direcția vântului, dar îmi pot ajusta pânzele în așa fel încât să ajung întotdeuna la destinația dorită. Jimmy Dean

Nimic nu este permanent în această lume nebună. Nici măcar necazurile noastre. Charlie Chaplin

Lasă un comentariu