Denisa Gelatu

Eugen Iancu, preşedintele Asociaţiei Colectiv, despre eliberarea lui Piedone: „Asta nu e justiție, este o bătaie de joc“

colectiv, home2, Piedone

Eugen Iancu, preșeşedintele Asociaţiei Colectiv GTG 3010 şi tatăl unui tânăr decedat în urma catastrofei din clubul bucureştean, era convins de la început că primarul Cristian Popescu Piedone va scăpa repede. 

„Am zis asta după decizia luată anul trecut, când au fost lăsate libere directoarele, dar a fost arestat primarul. Ori, știm cu toții că, atunci când primarul își pune semnătura pe un document, are documentul deja semnat de vreo 7 – 10 specialiști. Primarul poate fi și un om cu patru clase, el este alesul poporului. Întâi semnează specialiștii, apoi semnează el. Faptul că anul trecut a fost condamnat primarul, dar nu au fost condamnați specialiștii, pentru mine a fost un semna clar că Justiția i-a lăsat o cale de scăpare lui Piedone și a fost făcută intenționat. L-au ținut un an în pușcărie, nu i-au confiscat niciun leuț, doar ca să arătăm că avem și noi Justiție. Asta nu e justiție, asta este o bătaie de joc la adresa noastră, a tuturor “, a declarat Eugen Iancu pentru Adevărul.

Cristian Popescu Piedone a fost eliberat ieri, 21 iunie, din închisoare. Acesta a executat doar un an si o lună din condamnarea de patru ani de închisoare.

Lasă un comentariu