Astăzi, 5 iulie, vremea va fi la extreme. În sud, canicula și disconfortul termic vor fi la cote maxime, în timp ce în nord vor fi averse torențiale, vijelii și grindină.
Cum va fi vremea în Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei
În aceste regiune, vremea va fi caniculară și cu disconfort termic ridicat în orele după-amiezii când indicele temperatură-umezeală, va atinge și local va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. În aceste condiții, este recomandat să se evite expunerea prelungită la soare, să se consume multe lichide și să se protejeze pielea cu creme solare.
Cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiaza, când vor fi posibile averse și descărcări electrice. Temperaturile maxime se vor situa între 32 și 35 de grade.
Cum va fi vremea în restul teritoriului
În restul teritoriului, valorile termice vor fi apropiate de normele perioadei, vremea va fi în general instabilă și, mai ales în a doua parte a zilei și noaptea, vor fi înnorări temporar accentuate, averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și vijelii.
Izolat va cădea grindină, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare vor fi cantități de apă de peste 30…40 l/mp. Temperaturile maxime se vor situa în general între 26 și 30 de grade.
Atenţionare ANM pentru Bucureşti
În București, vremea va fi caniculară, cu disconfort termic ridicat în orele după-amiezii când indicele temperatură-umezeală, va atinge pragul critic de 80 de unități.
Prognoza meteo pentru litoral
Pe litoral, vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 27 și 30 de grade cu disconfort termic ridicat. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 19 și 22 de grade.
Cum va fi vremea la munte
La munte, vremea va fi în general instabilă și, mai ales în a doua parte a zilei și noaptea, vor fi înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului și, posibil, vijelii.
Izolat va cădea grindină, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare vor fi cantități de apă de peste 30…40 l/mp. Valorile termice vor fi comparabile cu cele din intervalul anterior.
Recomandări pentru șoferi în contextul avertizării de caniculă
Polițiștii le recomandă șoferilor să evite pe cât posibil călătoriile în perioadele caniculare, în special persoanele în vârstă, sau cele care au probleme cardiace sau de altă natură medicală, să folosească sistemele de climatizare, să nu conducă dacă sunt obosiți, să se asigure că presiunea din pneuri este cea recomandată pentru sezonul cald, să conștientizeze faptul că reflexiile date de razele solare foarte puternice pot crea dificultăți în perceperea obstacolelor și anticiparea conduitei celorlalți participanți la trafic și să manifeste atenție sporită.