Denisa Gelatu

Sindicaliștii din Poliție se întâlnesc cu Ministrul Muncii. Oamenii legii se plâng de inechitățile salariale din sistem

legea salarizării, Ministerul muncii, polițiști, SNPPC

Sindicaliștii din poliție se plâng de inechitățile salariale din sistem și spun că unii polițiști au salarii mai mici decât colegii lor de același rang și care fac aceeași muncă, întrucât au fost încadrați pe baza altei legi. Reprezentanții Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual au transmis că pe 7 august, la Ministerul Muncii, vor avea discuții cu responsabilii de inițiative legislative în materie de salarizare.


Comunicatul SNPPC:

Am văzut cu toții cum, în ultima perioadă, mai multe categorii profesionale au intrat integral în grila de salarizare a Legii-cadru 153/2017. Mai mult decât atât, familiile ocupaționale Sănătate și Învățământ, în urma unor mișcări de protest, care au culminat cu greve, au primit ,,un avans” chiar din noua lege a salarizării, pe care Guvernul o are doar în proiect.

În urmă cu două luni, la data de 30 mai 2023, MAI a emis un comunicat de presă în care a precizat că, la prima rectificare bugetară din anul 2023, va fi aplicată integral grila de salarizare (în ceea ce privește sporurile și indemnizațiile) și pentru Anexele VI și VIII din Legea-cadru 153/2017, respectiv pentru polițiști, militari și PC.

În așteptarea proximei rectificări bugetare – ce se va face prin emiterea unei OUG, care trebuie să prevadă calculul sporurilor și indemnizațiilor la nivelul grilelor de salarizare actuale -, luni 7 august 2023, va avea loc prima ședință, la Ministerul Muncii (responsabil de inițiative legislative în materie de salarizare), cu structurile sindicale din familia ocupațională Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională, pentru a ne fi prezentat draftul noii legi a salarizării bugetarilor. Considerăm că, pentru a ieși din capcana defectuoasă a ultimilor 13 ani, este absolut necesar ca emiterea unei noi legi a salarizării bugetarilor să vină după aplicarea integrală a celei actuale (Lg. 153/2017).

Totodată, în noua lege a salarizării bugetarilor, familia ocupațională AOPSN trebuie sa fie așezată la un nivel ancorat în realitatea geopolitică și militară a anului 2023, nu așa cum s-a întâmplat în ultimii doi ani! De aceea, vom susține ca noile grile de salarizare sa aibă ca principii de bază:

1 – salariul de funcție al agentului debutant să înceapă de la salariul mediu pe economie, în sus, având în vedere și intenția de plafonare a nivelului total al sporurilor la 20%;

2 – având în vedere că, la baza piramidei sociale se află nevoia de siguranță a tuturor cetățenilor și a statului, în contextul războiului de la nord-estul graniței României și a Uniunii Europene, al amplificării fenomenului infracțional și al diversității problemelor sociale actuale, nevoia de apărare, ordine și siguranță publică este una primordială, iar ca atare trebuie avute în vedere două scopuri esențiale ale noii legi, care să consolideze dinamica de resurse umane: menținerea în sistem a oamenilor cu experiență, care pot oferi expertiză și rezultate de certă valoare, precum și atragerea tinerilor către această familie ocupațională de risc și vocație, pentru că, în ultima perioadă, locurile de la școlile de formare profesională a agenților de poliție și a subofițerilor MAI/MApN se ocupă doar în procent de cca. 50%, situație alarmantă și fără precedent în România, care trebuie să-i aducă cu picioarele pe pământ pe decidenții noștri politici și militari.

Lasă un comentariu