220 de urși vor fi împuşcaţi, a anunţat ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet. Decizia a primit avizul Academiei Române şi vine după ce şeful de la Mediu s-a declarat şocat de numărul mare de mesaje primite de la familii ale căror animale au fost ucise de urşi.
„De foarte puțin timp, Academia Română ne-a comunicat punctul lor de vedere. Cred că cea mai importantă chestiune se referă la cota în sine.
Cu alte cuvinte, Academia Română consideră că un număr de 140 de exemplare pentru cota de prevenție și 80 de exemplare pentru cota de intervenție ar trebui să fie suficiente.
Din acest motiv, eu nu-mi propun să intru într-o negociere sau într-o dezbatere cu specialiștii Academiei Române.
Voi lua de bună această cifră și am solicitat angajaților Ministerului Mediului, având în vedere că există conflicte aproape zilnice între urs și om, având în vedere că sunt județe extrem de afectate de aceste conflicte, fie că discutăm despre pagube însemnate în gospodăriile oamenilor, fie că vorbim despre pierderea de vieți omenești”, a explicat ministrul Mircea Fechet.