Denisa Gelatu

Sute de mii de elevi vor primi tichete educaționale în valoare de 500 de lei de la stat. Ce pot cumpăra

ajutor financiar, elevi, îmbrăcăminte, rechizite, tichete educaționale

Peste 300.000 de elevi din medii defavorizate vor beneficia de un sprijin financiar din partea statului la începutul acestui an. Acești bani vor fi distribuiți sub forma unor tichete educaționale în valoare de 500 de lei fiecare, care pot fi folosite pentru achiziționarea de rechizite școlare și îmbrăcăminte.

Alocarea bugetară destinată susținerii copiilor din familii dezavantajate prin intermediul tichetelor sociale electronice în cadrul Programului Incluziune și Demnitate Socială este de aproximativ 120.000.000 de euro pe o perioadă de patru ani școlari, cuprinși între 2023 și 2027.

Ajutorul financiar în cuantum de 500 de lei va fi acordat, așa cum s-a întâmplat și până acum, într-o singură tranșă pe parcursul fiecărui an școlar și poate fi utilizat pentru cumpărarea de rechizite școlare și îmbrăcăminte.

Această inițiativă are ca grup țintă aproximativ 300.000 de preșcolari și elevi provenind din medii vulnerabile, care sunt înregistrați la unitățile de învățământ din ciclul primar și gimnazial, potrivit informațiilor obținute de Edupedu.

Lasă un comentariu