La 18 ani, Annaliese Drăgan s-a calificat pentru prima dată la Jocurile Olimpice, iar președintele Federației Române de Gimnastică Ritmică, Irina Deleanu, a dezvăluit calvarul prin care eleva ei a trecut în ultima perioadă.
După 8 ani, gimnastica ritmică din România are o reprezentantă la Jocurile Olimpice! Annaliese Drăgan, sportivă născută în California, a reușit să-și asigure biletele pentru Paris 2024! Dar cu ce preț!
„Eram sub pregătirea pe care ne- o propusesem, datorată unei dureri pe care o are în gleznă, are o excrescență de os – am fost limitate în pregătire, i-am zis ori mergem pe durere, ori mergem așa la minima rezistență și nu ajungem la rezultatul dorit. O admir că a înțeles și toată pregătirea a făcut-o cu dureri mari la gleznă stângă” – Irina Deleanu, președinte Federația Română de Gimnastică Ritmică.
„Durerea o am de câțiva ani, am învățat să lucrez cu durere, la concurs a fost groaznic. Când intru pe covor, adrenalina mă face să nu simt nimic, dar apoi, la final, încep durerile” – Annaliese Drăgan, gimnastă calificată la JO de la Paris 2024.
Irina Deleanu a retrăit exercițiul care i-a adus sportivei sale calificarea la JO și a comparat-o pe Annaliese cu un portar de fotbal pentru felul în care a salvat momentul-cheie al prestației de la măciuci.
„Știam că s-a calificat, ea se bucura, dar nu era sigură, voia să vadă totul negru pe alb. Mă tot întreba, sigur, sigur? Cumva a fost și la limită calificarea, ea a avut două exerciții foarte bune în prima zi de concurs, iar a doua zi trebuia un singur obiect foarte bine făcut. Erau exercițiile ei bune, a fost un moment dramatic la măciuci, a aruncat deviat și efectiv a plonjat, a salvat lansarea, s-a ridicat și a continuat exercițiul și acel exercițiu i-a a dus calificarea. Vorbeam la finalul concursului cu directorul tehnic al federației internaționale și îi spuneam că dincolo de performanță, sigur am făcut spectacol, că Annaliese a plonjat ca un portar de fotbal să nu rateze elementul” – Irina Deleanu, președinte Federația Română de Gimnastică Ritmică.
„La penultima linie am aruncat măciucile foarte departe, mi-am zis că nu trebuie să le las să cadă, m-am întins după ele și am alunecat. Am plonjat, am reușit să prind, știam doar că trebuie să continui” – Annaliese Drăgan, gimnastă calificată la JO de la Paris 2024.
A primit cadou un lanț cu cercurile olimpice
După calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris, tânăra gimnastă a primit un cadou de suflet: un colier cu cercurile olimpice.
„Aveam un lanț cu niște măciuci, obiectul meu preferat din gimnastica ritmică, dar acesta colier cu cercurile olimpice este acum mult mai aproape de inima mea și sper să-mi aducă noroc la Paris” – Annaliese Drăgan, gimnastă calificată la JO de la Paris 2024.
Prezentă la Jocurile Olimpice din 1992, Irina Deleanu știe ce înseamnă munca, sacrificiile, dar și bucuria calificării la cea mai tare competiție sportivă a lumii.
„A fost foarte greu, nu cred ca este un sportiv sau un antrenor care să spună ca i-a fost ușor sau că e floare la ureche…presiunea a fost foarte mare fiind vorba despre o calificare olimpică, o dată la patru ani… nu ai șansa să încerci peste un an sau doi. Noi nu am mai fost la JO de 8 ani, ne doream să obținem calificarea pentru România” – Irina Deleanu, președinte Federația Română de Gimnastică Ritmică.
Șefa gimnasticii ritmice din România a dezvăluit că sacrificiile făcute de Annaliese, dar și de sora ei, Christina, au fost enorme, cu atât mai mult cu cât ele și-au lăsat în Statele Unite ale Americii viața, familia și prietenii.
„Si-a dorit foarte mult să ajungă, a muncit cinci ani pentru calificarea la JO, a avut o perioadă grea, a trebuit să se adapteze la viața din România, venind din SUA, a trecut prin mai multe mâini la nivel de antrenoare, vreo 3 ani i-a luat doar să se acomodeze cu stilul nostru de antrenorat” – Irina Deleanu, președinte Federația Română de Gimnastică Ritmică.