Sfinții Arhangheli Mihail şi Gavriil sunt cunoscuți în tradiția populară, conducătorii cetelor de îngeri şi călăuze ale sufletelor în drumul spre rai.
Sfântul Arhanghel Gavriil este considerat mesagerul veştilor bune, întrucât el a fost cel care le-a vestit Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana naşterea Fecioarei Maria.
Arhanghelul Mihail este cel care transmite rugăciunile adresate de credincioși Mântuitorului Iisus Hristos şi lui Dumnezeu.
De sărbătoarea cu cruce roşie Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, femeile care nu pot avea copii se pot ruga către Îngerul Gavriil pentru îndeplinirea acestei dorinţe.
”O, Sfinte Arhanghele Gavriil, desăvârşit lucrătorule, care cu numele şi cu fapta mărturiseşti puterea Celui-Preaînalt, către puţinătatea omenească apleacă-te cu îngăduinţă, şi veghează-ne în ceasul rugăciunii noastre, şi călăuzeşte-ne spre împlinirea a toată dreptatea, cu mulţimea harurilor anume încredinţate ţie, că noi în puternicul tău ajutor cutezăm a nădăjdui şi ascultătoarei tale slujiri următori năzuim a ne face.
Fii bucuria noastră şi învredniceşte-ne să fim bucuria ta, ca întru Domnul bucuriei duhovniceşte să ne veselim. Rugăciunile noastre du-le la Dumnezeu cu iuţimea aripilor tale şi de vestirea ta mântuitoare nu ne lipsi pe noi, Binevestitorule, ca pe unii ce nădăjduim cu râvna duhului să biruim neputinţele cele trupeşti şi îngerilor asemănători să ne facem, ca dimpreună cu oştirile cereşti şi cu cetele drepţilor, spre împărăţia luminii celei neînserate cătând, din tot sufletul şi cu tot cugetul nostru să aducem mulţămită, laudă şi închinăciune Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, Treimea cea de-o-fiinţă şi nedespărţită, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!”