Zeci de militari ucraineni au încercuit o mănăstire a etnicilor români din regiunea Cernăuţi. Acţiunea militarilor, care au refuzat să se legitimeze, a provocat reacţia stareţului şi a enoriaşilor care acuză acum un abuz din partea autorităţilor. În mănăstire se află peste 400 de copii orfani, majoritatea cu dizabilităţi sau boli foarte grave.
Nu este prima acţiune de acest fel a autorităţilor ucrainene. Enoriaşii cred că prin aceste intervenţii este testată loialitatea stareţului faţă de autorităţile ucrainene, având în vedere că Biserica Ortodoxă Ucraineană din care face parte şi mănăstirea Bănceni ţine canonic de Patriarhia Moscovei.
Însă, chiar de la începutul conflictului, Preasfinţitul Longhin l-a criticat dur pe Kiril, Patriarhul Rusiei, acuzându-l direct de vărsare de sânge ortodox.
Stareţul spune că cea mai mare dovadă a loialităţii sale e faptul că tinerii care au fost adoptaţi de el au ajuns pe front şi luptă chiar acum împotriva ocupanţilor ruşi.