Singura națională prezentă la toate edițiile Campionatului Mondial. Aur. Argint și bronz. Azi, locul 12. Și din 2017, niciodată mai sus de locul 10. Prăbușirea este evidentă. Ratarea calificării la Jocurile Olimpice de la Paris doare probabil cel mai tare. Mai erau doar câteva luni până atunci.
De la ultima medialie de bronz cucerită în 2015, naționala feminină a devenit expresia unui experiment pe cât de bizar, pe atât de nereușit. Foarte diferită de acea imagine a succesului capabilă să conecteze afectiv o țară întreagă. Tezaurul emoțional în trei culori a clădit bugete uriașe, mai ales de sorginte publică.
Superliga Florilor
Concret, bugetele celor 14 cluburi din Liga Florilor ajung la 27 de milioane de euro, potrivit prosport.ro. Nici nu ar putea fi altfel, atât timp cât această veritabilă superligă a încolonat 53 de jucătoare către actuala ediție a Campionatului Mondial.
Generozitatea cluburilor din handbalul feminin din România a devenit de notorietate de-a lungul anilor. Cu precădere în presa internațională. Bucureștiul, cunoscut deja ca fiind “Parisul Balcanilor” se transformase într-un adevărat El Dorado pentru handbalistele franceze, așa cum titra letelegramme.fr, anul trecut.
Firesc. Cu 14.000 de euro lunar, Grace Zaadi are al doilea salariu la CSM Bucuresti, după faimoasa sumă de 20.000 de euro revenită Cristinei Neagu, precizează adevarul.ro. La Rapid este aproximativ la fel. Orlane Kanor primește 10.000 de euro, iar Eliza Buceschi, 8.000. Cam așa s-a transmis vibrația măreției locale pe seama banilor publici, printre cluburile din Carpați. Doar că Franța este în sferturi, iar România, acasă.
Primul El Dorado
Au trecut aproximativ 10 ani de la momentul mirării afișate de handnews.fr privind bugetul de 3 milioane de euro al clubului din Râmnicu Vâlcea, asigurat de Oltchim. Aceeași uzină deținută de stat prin Ministerul Economiei, în proporție de aproape 65%, și cu pierderi trimestriale de 18 milioane de euro. Vâlcea a fost primul El Dorado pentru handbalul francez.
Cu doar doi ani mai devreme, Oltchim pierdea finala Ligii Campionilor în fața celor de la Viborg. Doar că șase dintre reprezentantele echipei daneze erau… românce. Dintre ele, Cristina Vărzaru, cea mai bună marcatoare, și Cristina Neagu, viitoare MVP a handbalului mondial. Pentru vizionarea meciului Primaria București a ridicat atunci un ecran uriaș în Parcul Tineretului și a adus două mii de scaune pentru privitori, în timp ce 6.000 de suporteri erau în Sala Polivalentă.
Harta comorilor
Cineva a intuit oportunitatea, dar a înțeles complet greșit. Dovadă că între timp bugetele de 3 milioane de euro nu mai atrag mirarea în Europa. Iar pentru banii proveniți din surse private, prima problemă este ca masa salarială să nu depășească 40% din buget.
În Paradisul handbalului, harta comorilor are o structură diferită, pentru că banii privați tind să completeze doar a treia parte din total. În mod bizar, problema celor 40% o regăsim doar în cazul româncelor care ar trebui să fie permanent în teren în competiția națională, potrivit legii.
Dar Liga Florilor a mizat mai degrabă pe absența lor. Este de fapt absența noastră, pentru că nici noi nu vom fi prezenți la vară, în Parisul Olimpic.