Sport Report 2023. Zgomotul și furia

În ansamblu, urcușurile și coborâșurile nu au lipsit. Zgomotul și furia miliardelor plătite pentru magia gloriei au fost pe măsura furtunii perfecte create de austeritate, război și pace. Din Manchester și până în Washington, via Las Vegas sau Londra, s-au semnat contracte menite să împingă lucrurile mai departe, către mai mult și mai bine. Că așa e în sport. Peste tot. Chiar și pe malurile Dâmboviței, unde nu suntem încă pregătiți să ne luăm la revedere de la Simona și Cristina, și mai mult, așteptăm revenirea lui David.

Anul nu se putea încheia fără fotbalul englez în prim-plan. Compania INEOS, deținută de Jim Ratcliffe a plătit 1,5 miliarde de dolari pentru 25% din Manchester United. Datorită tranzacției ManUnited este evaluat la 6,5 miliarde de dolari, fără datoriile nete de 600 de milioane, potrivit Reuters.

Acordul record
Acordul record apare însă în dreptul lui Washington Commanders din NFL. Mogulul Josh Harries a plătit 6 miliarde de dolari pentru preluare, iar Commanders a devenit astfel cel mai valoros club din istorie, conform sportspromedia.com. Și asta chiar dacă Dallas Cowboys este evaluat la 9 miliarde de dolari, potrivit forbes.com. În această ierarhie ManUnited ar urca pe poziția a 7-a, cu 400 de milioane și 4 poziții peste Real Madrid.

În 2023, dincolo de exituri și preluări, presiunea prețurilor la energie a fost inamicul numărul unu, pe toate arenele lumii. Stadionul londonez O2 Arena, gazdă a peste 200 de evenimente pe an, le-a impus promotorilor taxă pe energie, și a numit un manager special pentru limitarea consumului și implicit a costurilor, informează sportspromedia.
În NBA, veniturile generate de sponsorizari au însumat 1,66 de miliarde de dolari, însă creșterea este de numai 1,3%. Liga a pierdut patru sponsori. Dintre aceștia, doar prăbușirea companiei crypto FTX, a avut un impact estimat la 20 de milioane de dolari. Din cauza presiunii economice, NBA a limitat angajările, iar British Cycling a recurs la concedieri.

Doar cei mai buni
Doar marile branduri și-au păstrat atractivitatea. Manchester United și-a reînnoit contractul cu Adidas, ceea ce îi garantează 1,16 miliarde de dolari pe 10 ani. In plus, acordul prevede o atenție specială pentru echipa feminină a clubului. În același timp, Arsenal și Emirates au convenit o prelungire de cinci ani, în valoare de aproape 64 de milioane de dolari pe sezon.

Dincolo de Atlantic, Kevin Durant a devenit endorser pe viață al companiei Nike. Superstarul NBA va primi 50 de milioane de dolari în momentul retragerii. Doar Michael Jordan și LeBron James au mai semnat vreodată un asemenea acord. În Capitala Americii Latine, Lionel Messi a fost desemnat cel mai marketabil sportiv al anului, după sosirea în Major League Soccer.

Datorită lui, Inter Miami și-a dublat veniturile anuale până la 120 de milioane de dolari, în doar jumătate de sezon, conform sportsbusinessjournal.com.
Nici Cristiano Ronaldo nu a fost mai prejos. CR7 a atras o întreagă pleiadă de vedete în Arabia Saudită, iar ca efect pe termen lung, Saudi Pro League poate deveni un jucător important la nivel global. Cu Cristiano în rolul principal, Campionatul din Golf se vede acum în 140 de țări, potrivit eurosport.ro.

2023 va rămâne în istorie și pentru revenirea Formulei 1 în Las Vegas, după 40 de ani. Constelația de vedete prezente în Sin City a fost preludiul succesului. Max Verstappen a câștigat, iar Justin Biber a fluturat steagul finish-ului oficial. Organizarea Circuitului Vegas Strip a costat 500 de milioane de dolari, iar întoarcerile sunt evaluate la 1,3 miliarde, estimează forbes.com. “99% show, și 1% eveniment sportiv” a spus campionul Verstappen, înainte de cea de-a 18-a sa victorie din acest sezon.

Revelații europene
România a avut o perspectivă diferită în 2023. 99% fotbal, și 1% restul, probabil. Nimic nou în ultimii 20 de ani. Cel puțin din punct de vedere mediatic. Voleiul a renăscut aproape invizibil, în pofida rezultatelor de la Campionatele Europene. Fetele au jucat în optimi, iar băieții în sferturi. În mod firesc am fi avut o alegere dificilă privind antrenorul anului. Spaniolul Guillermo Naranjo Hernandez sau Sergiu Stancu? Doar un gest retoric, atât timp cât discursul lui Giani Crețu, cel mai bun antrenor din voleiul mondial, a fost unul fără urmări.

La acest capitol, confortul reflexelor dobândite preț de două decenii, ne-a condus din nou către fotbal. Edi Iordanescu, datorită unei calificări fără înfrângere la Campionatul European, într-o grupă accesibilă, după o grupă și mai accesibilă. Vestea mai puțin bună e că, privind către tricolori, toți adversarii grupei de la Euro 2024, gândesc la fel.

Verba volant
În sportul autohton, intens verbalizat în lipsa performanțelor autentice, declarația lui Adrian Vasile după CSM Bucuresti – Rapid, scor 27-26, e mai intersantă decât pare. “…sunt convins că foarte multe echipe din Europa s-au uitat la meciul ăsta…” a spus el, citat de agerpres.ro. Într-adevăr Europa se uită la handbalistele de talie mondială, românce și străine, din Liga Florilor. Chiar mai mult decât România probabil, în pofida faptului că echipele sunt susținute mai ales din bani publici.

Așadar, deși Liga Florilor atrage atenția continentală, nici Federația Română de Handbal și nici autoritățile locale nu au găsit oportun un parteneriat cu Ministerul Turismului, menit să promoveze ce avem mai bun în jur. Liga Florilor este comparată cu Premier Legue în lumea handbalului feminin. Dar Premier League este celebră pentru promovarea turismului din UK. În România nu e cazul. Poate pentru că în Marea Britanie se ocupă Departamentul pentru Cultură, Media și Sport. Sau poate pentru că o țară unde pensiunile izbucnesc în flăcări de Crăciun nu e pregătită pentru așa ceva.

Departamentul SCD
La noi, Ministerul Sportului a redevenit Agenție Națională în acest an. Relevant, pentru pasul înapoi. În afară de salba de medalii din canotaj, păstrăm un zâmbet larg pentru revelația voleiului și unul trist pentru handbal și gimnastică. Revenirea la Jocurile Olimpice după 12 ani nu este o perfomanță. Nu pentru urmașele Nadiei. Și nu, în anul sportului feminin.

În rest, liniște asurzitoare. Indiferent dacă vorbim despre baschet sau box, hochei sau rugby. Astfel, pentru anul ce vine ne întoarcem din nou privirile către cei trei magnifici. Simona, Cristina și David. Și nu pentru că doar ei ne-au mai rămas. Momentul este diferit pentru fiecare dintre ei. Ce au în comun este mersul înainte. Fiecare mai are multe de dovedit. Simona, după TAS. Cristina, la echipa națională, în pofida retragerii anunțate. E prea devreme. Și David, la Paris 2024. Poate fi anul lui. Fiecare mai are câteva trofee de ridicat. Și noi, multă bucurie de primit.

Lasă un comentariu