Primul contact cu fotbalul industrial a fost crunt. Monstrul de peste jumătate de miliard de euro s-a trezit prea devreme. Însă gustul metalic al mecanizatelor a durat doar 45 de minute. Și doar pentru asta naționala României merita mai mult.
Belgia a câștigat cu 2-0, obosită, alergată și bântuită de un sentiment străin. Dat de starea unui grup părăsit de inspirație, dar dublat de o dârzenie rar întâlnită la un asemenea nivel. Jocul din orașul catedralei vechi de aproape 800 de ani, s-ar fi putut termina oricum. Dovadă că ieșirile spre optimi s-au multiplicat decorate de imprevizibilul atât de drag sportului. Oricare ar fi el. Într-adevăr, este cea mai nebună grupă de la EURO 2024. Iar aici, România a dat tonul.
Eroul grupei nebune
Eroul acestei grupe este portarul Florin Niță, deși aglomerația este destul de mare. Să spui la finalul partidei că Belgia a avut două ocazii, a marcat și de aceea a câștigat, e uluitor. Dar și înălțător, în același timp. Niță nu a ținut cont de faptul că a salvat seara de unul singur. Au fost cel puțin patru momente de împietrire, dizolvate de acest gardian al destinului. Din păcate nu există un premiu de modestie acordat la final de meci.
Ca de obicei, adevărul este mai presus de cuvinte. Ce ar urma să înțelegem privind în spatele lor, e foarte important. De fapt, Niță nu doar că a uitat ce a făcut de-a lungul meciului. Pur și simplu a fost atât de implicat, încât a uitat de sine. A fost una cu jocul, cu stadionul, cu cei 20 de mii și sutele de mii de acasă. Și mai ales, alături de camarazii din teren.
Imersiunea tricoloră
Este vorba despre așa numita stare de grație numită flow. O stare de spirit în care ești atât de implicat și dedicat, încât devii una cu spațiul și timpul. Indiferent dacă ești fotbalist, pianist sau chirurg. Imersiunea este totală. Nici măcar toți banii de la Euro 2024 nu pot cumpara așa ceva. Valoarea de piață a tuturor reprezentativelor ajunge la aproximativ 11,5 miliarde de euro. Doar Anglia și Franța însumează în jur 3 miliarde. Belgia a venit și ea cu aproape 600 de milioane. România e ultima, cu 92 de milioane.
Confesiunea indirectă a liderului de la Koln, devine astfel o declarație despre atitudinea de ansamblu a tricolorilor din arenă. Indiferent dacă au părul albastru, sau strâns în coadă de samurai. Indiferent dacă vin de la Tottenham, Rayo Vallecano sau Gaziantep. De la Parma, Damac sau Empoli.
Au jucat și au fost dedicați. Continuă să lupte și datorită lor, țara întreagă, de acasă sau de afară, continuă să viseze. Urmează Slovacia. Și datorită dârzeniei din orașul Domului, toți putem spune răspicat: punct și de la capăt.