Invitație în România
Premierul Marcel Ciolacu a lansat o invitaţie celor care doresc să viziteze România, pornind de la iniţiativa ministrului Economiei, Radu Oprea, de promovare în Germania a atracţiilor româneşti ca destinaţii de vacanţă pe toată durata Euro 2024.
Marcel Ciolacu a făcut luni şi marţi o vizită oficială în Landul Bavaria din Republica Federală Germania, unde a participat, între altele, la o şedinţă comună a guvernelor român şi bavarez şi a avut o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii române din regiune.
„Veniţi în România! Avem nu doar fotbal de calitate, ci şi obiective turistice spectaculoase! Munţii Carpaţi, Delta Dunării, mănăstirile din nordul Moldovei, cetăţile dacice, satele din Transilvania şi litoralul românesc sunt destinaţiile turistice unde veţi dori să reveniţi. Cu ajutorul unui cod QR pe care îl regăsiţi la peste 600 de taxiuri colantate, România este promovată în Hamburg, Berlin, Munchen şi Frankfurt, pe toată durata Campionatului European de Fotbal. Îi mulţumesc ministrului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan Radu Oprea, pentru această iniţiativă de promovare a atracţiilor româneşti ca destinaţii de vacanţă”, a precizat Marcel Ciolacu, marţi, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Marcel Ciolacu l-a invitat şi pe prim-ministrul bavarez, Markus Soder, să viziteze Români.
„P.S. Îl aştept, cu drag, pe prim-ministrul bavarez Markus Soder! Cu siguranţă îşi va face amintiri unice în Delta Dunării şi la Castelul Bran”, a mai scris premierul.