OTP Bank a fost cumpărată.
Consiliul Concurenței a autorizat, marți, cumpărarea OTP Bank de către Banca Transilvania într-o tranzacție cifrată la 347,5 milioane de euro, potrivit surselor Economedia. Acesta era un pas obligatoriu pentru finalizarea ieșirii băncii din Ungaria de pe piața din România.
Prin achiziție, BT vrea să preia OTP Bank România S.A., OTP Leasing România IFN S.A., OTP Asset Management România S.A.I. S.A., OTP Factoring S.R.L., subsidiarele OTP Consulting România S.R.L, OTP Advisors S.R.L., precum și Fundația OTP Bank România.
Banca Transilvania S.A. este principala companie a Grupului Financiar Banca Transilvania.
În februarie, BT și OTP Bank au anunțat că au ajuns la un acord pentru tranzacție.
Prețul de vânzare este de 347,5 milioane EUR, care este mai mic decât valoarea activului net al filialelor care urmează să fie vândute, recunoscută în conturile consolidate, în consecință, tranzacția a avut ca rezultat un impact negativ asupra contului de profit și pierdere de 59,5 miliarde HUF (după impozitare) la nivel consolidat, care a fost deja înregistrat în trimestrul IV 2023.
„Închiderea financiară a tranzacției este așteptată în 2024, sub rezerva aprobărilor de reglementare necesare”, arată un anunț al OTP Bank.
Prin această tranzacție, OTP Bank va ieși de pe piața din România.
OTP Bank România are 2,64% cotă de piață în funcție de active, aproape 420.000 de clienți persoane fizice, peste 22.000 de clienți Corporate și IMM, 1.800 de angajați și 96 de sucursale.
Banca Transilvania are 20% cotă de piață, peste 4 milioane de clienți, aproximativ 10.000 de angajați, soluții de banking online de ultimă generație și o rețea puternică de agenții la nivel național.