Denisa Gelatu

Top 6 recomandări pentru economisirea banilor

bani, metode

Economisirea banilor

Când se gândesc la economii, mulți oameni nu știu exact ce să facă. De la deschiderea unui cont de economii, până la investiții pe termen lung, există multe opțiuni pe care le poți urma pentru a pune bani deoparte.

Iată 6 metode recomandate de specialiști pentru economisirea banilor:

  1. Nu face schimbări drastice și bruște.
    Deși poate părea o soluție bună să începi să economisești mult și deodată, la fel ca în cazul dietelor prea restrictive, aceasta nu se dovedește a fi o idee bună pe termen lung. Regulile drastice impuse pot deveni prea greu de respectat.
  2. Fă-ți un buget lunar și reevaluează-l la 3-4 luni.
    Este important să realizezi o estimare a cheltuielilor lunare, dar fără să detaliezi inutil. Câteva categorii de cheltuieli generale, precum „Mâncare”, „Îmbrăcăminte și încălțăminte” și „Divertisment”, sunt mai mult decât suficiente. De asemenea, după câteva luni de la crearea bugetului, este recomandat să îl reevaluezi pentru a putea ajusta sumele cheltuite în anumite categorii de cheltuieli.
  3. Notează-ți toate cheltuielile.
    Deși poate părea contra ideii de a avea numai câteva categorii generale, acest pas este esențial pentru a observa pe ce anume se duc bani pe care ai putea să îi pui deoparte. De asemenea, această practică te poate ajuta în a renunța la cheltuieli care nu sunt esențiale, cum ar fi abonamente pe care nu le utilizezi suficient sau comenzi periodice pe care le faci din obișnuință.
  4. Planifică-ți săptămâna în avans.
    Cu cât ești mai bine pregătit și știi mai multe detalii despre săptămâna care te așteaptă, cu atât scad șansele de a avea nevoie să plătești pentru servicii sau livrări rapide, taxe considerabil mai mari față de cele obișnuite.
  5. Coordonează-ți cumpărăturile majore cu perioadele de reduceri anuale.
    În cele mai multe cazuri, marile magazine au câteva sesiuni de reduceri sezoniere. De exemplu, costumele de baie sunt cele mai ieftine spre sfârșitul lunii august, când magazinele trebuie să facă loc pentru colecțiile de toamnă. La fel se întâmplă cu adidașii și tenișii în luna noiembrie, când trebuie să se facă loc pentru bocanci și încălțările de iarnă.
  6. Pune deoparte bancnotele de 5 lei pe care le primești rest.
    De multe ori, poate apărea tentația de a cumpăra ceva, oricât de mic sau ieftin, numai pentru că ai acei 5 lei la îndemână. Dar în timp, acei 5 lei se pot aduna în sume mari de bani, motiv pentru care, la sfârșitul zilei, sau oricând ai ocazia, cel mai bine este să îi pui deoparte, într-un loc mai puțin accesibil.

Ultimele Articole