Champagne Room este un concept unic in România, care urmează o tendință manifestată de ceva vreme în marile capitale ale lumii precum Paris, Londra, New York, Tokio sau Hong-Kong. Este vorba de preocuparea „tot mai serioasă a consumatorilor de a descoperi și promova micii producători, cunoscuți ca „Champagne de Vignerons” sau „Grower’s Champagne”, spune Daniel Tudose, fondatorul companiei, notează foodbiz.ro.
Brandul Champagne Room, creat în urmă cu 8 ani de Daniel Tudose din pasiunea lui și a partenerului său de business Cosmin Grozea, a crescut organic, creat fiind în baza expertizei celor doi, care anterior s-au ocupat cu comerțul de vinuri, inclusiv export de vinuri românești în străinătate.
Fondatorul companiei a transmis că fiecare producător de șampanie sau de vin a fost ales cu grijă, fără să se facă vreun compromis.
„Champagne Room este un pionier în ceea ce privește șampaniile de producător, în clipa de față noi avem o selecție de peste 300 de șampanii pe care le putem oferi în orice clipă iubitorilor acestui produs. Este cea mai mare selecție de șampanii de pe piață. Noi am adus în România șampanii despre care am crezut că sunt foarte bune, la un preț foarte bun, care au o etichetă foarte bună, despre care să putem spune așa ceva ne place. Nu am lucrat doar pentru profit niciodată și am reușit să rămânem fideli acestui lucru. Am rămas la fel de curioși ca la început, ne dorim tot timpul să descoperim producători noi, șampanii noi, să întâlnim oameni noi”, a declarat Tudose.