În Postul Crăciunului există mai multe zile cu dezlegare la pește pentru Credincioși. Care sunt acestea și ce alte alimente sunt permise.
Postul Crăciunului durează 40 de zile și se încheie pe 24 decembrie. În tot acest timp, credincioșii sunt îndemnați să se abțină de la carne, ouă, brânză, lapte și derivate ale acestora.
Acest post nu este doar o abstinență alimentară, dar și un timp de înfrânare de la plăceri și obiceiuri. În ceea ce privește scopul acestei perioade, se dorește ca toți credincioșii să se concentreze mai mult pe viața spirituală, să reflecteze asupra semnificației Nașterii Domnului și să se pregătească pentru primirea darului mântuirii.
Zile cu dezlegare la Pește în Postul Crăciunului
Totodată, perioada postului mai este și o oportunitate de a practica milostenia, iar creștinii sunt încurajați să ajute pe cei nevoiași.
În Postul Crăciunului sunt mai multe zile cu dezlegare la pește. Totodată, spre deosebire de Postul Paștelui, această perioadă este mult mai permisivă.
Mai exact, în perioada postului, în zilele de luni, miercuri și vineri, credincioșii sunt chemați să mănânce preparate simple, fără ulei și fără vin, conform regulilor bisericești.
Revenind la acele zile cu dezlegare la Pește, acestea încep încă din prima săptămână a postului și sunt peste 10 la număr:
- Joi, 21 noiembrie (Intrarea Maicii Domnului în Templu)
- Sâmbătă, 23 noiembrie
- Duminică, 24 noiembrie
- Luni, 25 noiembrie (Sărbătoarea Sf. Grigorie Decapolitul)
- Sâmbătă, 30 noiembrie (Sărbătoarea Sfântul Andrei)
- Duminică, 1 decembrie
- Marți, 3 decembrie (Sărbătoarea Sf. Gheorghe)
- Joi, 5 decembrie (Sărbătoarea Sf. Sava)
- Vineri, 6 decembrie (Sărbătoarea Sfântul Nicolae)
- Sâmbătă, 7 decembrie
- Duminică, 8 decembrie
- Joi, 12 decembrie
- Sâmbătă, 14 decembrie
- Duminică, 15 decembrie
Postul Crăciunului nu este doar o perioadă de abstinență când vine vorba de mâncare. Această perioadă mai reprezintă și un timp pentru a cultiva virtuți precum bunătatea, iertarea și pacea sufletească.