Psihoterapeutul Vistiana Long a transmis că cei care vor să conducă țara au nevoie de analize psihologice, care să le fie făcute față în față de psihologi. Aceasta face o paralelă între necesitatea unei analize psihologice atunci când conduci o mașină și necesitatea unei analize psihologice atunci când conduci o țară. Ea menționează că în ambele situații responsabilitatea e la fel de mare.
„Ca să conduci o mașină, ai nevoie de o analiză psihologică, minimală, ce-i drept.
Ca să conduci o țară, ai nevoie de una? De una mai minuțioasă eventual?
O analiză psihologică se face cu omul în față, întrebându-l mereu ce vrea să spună, invitându-l să clarifice, să explice la nivele din ce în ce mai profunde până se arată pe sine în toată splendoarea conținuturilor lui interne știute și neștiute chiar și lui însuși.
Oamenii par să bâjbâie în analize de tot felul, care numai psihologice nu pot fi.
O analiză în care ne scăldăm în interpretări, ghiceli și conexiuni personale e orice dar nu e o analiză psihologică.
Oamenii din presă nu par să aibă capacitatea de a pune întrebări care să descoasă omul în adâncimile lui și cred că nu asta e treaba lor, nu asta studiază.
Ei nu sunt pregătiți să urmărească adevăruri profunde, ei sunt vânători de expresii care să șocheze și care să lase loc interpretărilor, că prin așa ceva creezi vizibilitate – neclaritatea și controversele stârnesc confuzie, revoltă, astea creează interacțiune intensă, mesaje multe deci mult rating.
Apoi mai vin psihologi care încearcă să deslușească ceva din ceea ce arată presa. Dar aia e cel mult analiză literară.
Cum spuneam, analiza psihologică se face prin întrebări bine țintite, față în față cu omul.
În cazul permisului de șofat, asta se face înainte de a deveni “candidat” pentru conducere.
Când conduci o țară, ai cel puțin la fel de multă responsabilitate pentru viețile celorlalți, aș vrea să știu dacă acești candidați au trecut prin analize psihologice cu psihologi talentați; dacă s-au ocupat de dezvoltarea lor personală și de integritatea lor psihologică – au făcut psihoterapie?
Au căutat să se cunoască pe ei înșiși, ca să se poată pune cu adevărat în slujba oamenilor?
Sau ne bălăcim mereu in superficialitate și ne prefacem toți că știm câte ceva dându-ne cu părerea despre ceva ce pare că răsare la luciul apei?
Eu una, am nevoie de mai multă claritate, de mai multe întrebări și răspunsuri verbale și nonverbale, de mai multă profunzime pentru a putea să cred că încep să știu, să cunosc cât de cât un om, cu atât mai mult unul pe mâna căruia să-mi încredințez parțial viitorul, al meu, al copiilor mei, al țării mele.
Îi invităm pe candidați la discuții cu psihologi – cu mai mulți, ca sunt și ei oameni și au și ei limitele lor – sau rămânem să împletim și să despletim idei abstracte?”, a scris psihoterapeutul Vistiana Long pe Facebook.