Denisa Gelatu

Atenție! Grupul Electrica a anunțat că este supus unui atac cibernetic

atac cibernetic, DNSC, Electrica, Ransomware

Grupul Electrica a anunțat că este supus unui atac cibernetic. Conform companiei, echipele de specialiști colaborează strâns cu autoritățile naționale în domeniul securității cibernetice pentru gestionarea și remedierea incidentului.

„Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) a fost notificat în dimineața zilei de 9 decembrie 2024 referitor la un atac cibernetic asupra Grupului Electrica.

Specialiști ai DNSC s-au deplasat la fața locului pentru a oferi suport în remedierea problemei și investigarea incidentului, unul de tip ransomware, alături de alte autorități cu atribuții în domeniu.

Pe baza datelor preliminare, sistemele critice pentru alimentarea cu curent electric nu au fost afectate și sunt funcționale, iar investigația este momentan în derulare, astfel că nu vom putea furniza mai multe detalii în acest sens, la acest moment.

Subliniem necesitatea și urgența dezvoltării unui CSIRT sectorial pentru domeniul energetic, ca și capacitate suplimentară specializată”, a transmis Directoratul Național de Securitate Cibernetică.

Ministerul Energiei a precizat că din primele cercetări, rezultă că a fost vorba despre un atac de tip Ransomware. Potrivit sursei menționate, echipamentele de rețea au fost ridicate și nu sunt afectate.

Ransomware-ul este un malware care împiedică accesul la fișiere sau chiar la întregul sistem informatic infectat, până la plata unei „recompense” (ransom).

Ultimele Articole