Indicele compozit Dow Jones Industrial Average (DJIA) a înregistrat un plus de 53,92 de puncte (+0,75%), închizând la nivelul 7223,98.
Standard & Poor’s 500 a crescut cu 0,77% sau 5,81 puncte, până la palierul 756,55, revenind cu aproape 11% în ultimele cinci zile. Acţiunile sectorului financiar şi-au continuat sau conservat aprecierea, după ce Citigroup, Bank of America Corp. şi JPMorgan Chase & Co. s-au declarat profitabile în primele luni ale anului. Compania farmaceutică Merck a crescut cu 3.04 $ până la 27.07$ ca urmare a îmbunătăţirii ratingului. De altfel, sectorul farmaceutic a punctat cea mai mare apreciere dintre cele 10 grupe industriale care compun indicele S&P 500.
La nivel săptămânal, acţiunile producătorului auto General Motors (GM) consemnează o apreciere de 88%, a doua ca amploare între constituenţii indicelui S&P 500, locul întâi revenind companiei financiare Hartford Financial Services (HIG), cu un plus de 94%. Doar 23 dintre companiile din compoziţia indicelui n-au înregistrat variaţii pozitive în această săptămână.
Indicele care monitorizează tendinţa companiilor tehnologice, Nasdaq Composite, a crescut cu 0,38% (5,4 puncte), până la valoarea de 1431,50.
În ultimele patru zile de tranzacţionare, indicele Nasdaq Composite a câştigat 12,84%, indicele S&P500 s-a apreciat cu 11,83%, iar indicele DJIA a avut o variaţie cumulată de +10,34%.