După 23 de ani, Gekko s‑a întors. Spășit, dar la fel de fascinant.
Va reuși și acest al doilea film – „Wall Street: Money Never Sleeps“ – să definească o generație? La vremea originalului, așa‑numita „Me Generation“ (generația eu), alcătuită din „baby boomers“ născuți după ultimul război mondial, începuse să ajungă în fruntea statelor și a afacerilor. Personajul lui Michael Douglas, Gordon Gekko, era un compozit din haiducii financiari ai acelor zile, iar replica‑semnătură a filmului a devenit o parafrază pentru un trader corupt ca Ivan Boesky, ajuns în realitate la pușcărie. „Wall Street“ s‑a transformat într‑un simbol al Erei Excesului. Atunci când, în 1990, revista „Newsweek“ a pus pe copertă întrebarea „A murit lăcomia?“, toată lumea a știut sursa referinței.
Regizorul Oliver Stone și coscenaristul Stanley Weiser sunt cei care au creat un personaj viclean și abil, cu principii șocante. Gekko are o filozofie de viață proprie pe care o folosește ca să‑și justifice mijloacele machiavelice și obsesia sa de a câștiga cu orice preț, manipulând evenimentele și tranzacțiile bursiere în favoarea sa. Deține informații vitale, dar secrete, înaintea tuturor, însă le obține necinstit și le folosește doar în avantaj propriu. Când aceste mașinațiuni transpiră, el iese, de obicei, nemototolit. Pentru Gekko nu contează dacă face bani din știri proaste sau bune și nici dacă rănește pe cineva, atâta timp cât pariază pe deznodamântul corect.
Acela care îi aduce bani și putere. Dar nici măcar nu e vorba despre bani, ci despre joc și plăcerea de a învinge. Pe firmamentul Wall Street, el e un agnostic total.
E de‑a dreptul bizar să ne amintim că iconicul Michael Douglas – oscarizat pentru acest rol – a fost abia a treia alegere, după Richard Gere și Warren Beatty. Stone a fost sfătuit de oameni din interiorul sistemului hollywoodian să nu‑l angajeze. Prejudecata comună: e un producător, și nu un actor. Acum, în sequel, un Douglas grizonant, dar la fel de captivant, e practic locomotiva care trage întregul film.
Inițial, Stone era hotărât să nu regizeze „Money Never Sleeps“. Însă criza financiară din 2008 s‑a dovedit prea suculentă ca să‑i lase pe alții să‑i modeleze ideile. Gekko, versiunea 2010, iese din închisoare fără un ban în buzunar și cu un telefon mobil‑cărămidă, dar cu ambiții de a‑și recâștiga imperiul. Are aceeași aură de guru, dar parcă nu mai e atât de dur: mai degrabă pare un profesor care ține să‑și împărtășească învățăturile. Le vorbește unor studenți despre pericolul „meltdown“‑ului financiar, ascultători fermecați pe care‑i numește „ninja“ – „fără venit, slujbă sau posesiuni“ (no income, no job, no assets). Și adaugă: „Dar aveți o grămadă de lucruri la care să aspirați“. Gordon Gekko din „Money Never Sleeps“ e un individ al contradicțiilor. Observă că speculația este sursa tuturor relelor, apoi îl vedem îmbrăcat într‑un „power suit“, lăudându‑se cu abilitatea sa de a transforma o sută de milioane într‑un miliard. Cu siguranță, nu vrea să‑i câștige într‑un ritm de 25$ pe oră. Momentele în care iese la lumină vechea față a lui Gekko, lăcomia sa legendară, alimentează așteptările publicului și fac trimitere directă la memorabilul „Wall Street“ din decembrie 1987. Citește mai departe în ediția de luna aceasta a MONEY EXPRESS
