A început procesul intentat angajaţilor Rio Tinto acuzaţi de corupţie şi spionaj industrial (VIDEO)

angajați, coruptie, proces, Rio Tinto, spionaj

Trei dintre cei patru angajaţi ai Rio Tinto, judecaţi la Shanghai pentru corupţie şi spionaj, au ales să pledeze vinovat. Al patrulea respinge toate acuzaţiile. Potrivit unui diplomat australian, cetăţeanul australian Stern, bănuit că a acceptat o mită de aproape 700 de mii de euro, a făcut unele mărturisiri. Cei patru au fost arestaţi vara trecută, iar presa nota la acea vreme că adunau informaţii despre situaţia minelor şi oţelăriilor din China.

Acest gen de practici sunt considerate legitime de numeroase companii. Nu însă şi în China. Tocmai de aceea observatorii consideră că procesul de la Shanghai este o dovadă a dificultăţilor cu care se confruntă firmele străine care vor să intre în această ţară. Aflat la Beijing, directorul general al grupului minier asutralian a declarat că Rio Tinto vrea să colaborareze în continuare cu China, nu numai pentru că este cel mai mare client al său, ci şi pentru că viitorul le rezervă ambilor parteneri importante avantaje comerciale. China este cel mai mare consumator global de minereu de fier.