Este alertă de vreme severă în aproape toate zonele țării. Sunt în vigoare un cod portocaliu de ninsori și viscol pentru 13 județe, dar și un cod galben de ploi pentru restul țării.
Codul galben este valabil până joi, 18 martie, ora 06:00.
În intervalul menţionat, vor fi precipitaţii în majoritatea zonelor, iar în regiunile din sudul, estul şi centrul ţãrii, precum şi zonele montane şi submontane se vor cumula cantitãţi de apã local de 25…35 l/mp şi pe spaţii mai mici, îndeosebi în jumãtatea de est a Munteniei, 40…70 l/mp. Vor fi mai ales ploi, dar treptat în Transilvania şi local în Maramureş, iar începând din noaptea de marţi spre miercuri (16 /17 martie) şi în vestul şi nordul Moldovei vor predomina ninsorile.
În toatã zona montanã şi local în Transilvania şi zona subcarpaticã din Moldova stratul de zãpadã nou depus va fi consistent.
La munte, la peste 1500 m altitudine, temporar vântul va sufla tare, cu rafale de 70…90 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scãderea vizibilitãţii, iar intensificãri de pânã la 55…65 km/h vor fi şi în sudul Banatului şi al Olteniei şi local în Moldova şi estul Munteniei.
Intensificãri ale vântului vor fi pe arii mai restrânse şi cu viteze mai mici şi în restul teritoriului. Codul portocaliu este valabil până astăzi, la ora 23:00.
În acest interval, în zona Carpaţilor Meridionali şi de Curburã va ninge abundent, iar vântul va avea intensificãri susţinute, cu rafale de peste 90…110 km/h, în special la altitudini de peste 1500 m, unde va fi viscol puternic, zãpada troienitã, iar vizibilitatea va scãdea sub 50 m.
De dimineață, cerul este noros, iar în cea mai mare parte a ţãrii sunt precipitaţii. Acestea sunt sub formã de ninsoare la munte, mixte în Transilvaniei şi în Moldova, iar în restul zonelor plouã. Vântul suflã slab şi moderat cu intensificãri pe crestele montane, iar la viteze mai mici în est, sud şi pe arii mai restrânse în vest şi în centru. La ora 05 temperatura aerului avea valori cuprinse între -1 grad la Întorsura Buzãului şi 7 grade la Râmnicu Vâlcea şi Târgu Jiu.
Astăzi, vremea va fi în continuare închisã şi rece pentru aceastã datã în majoritatea regiunilor. Temporar se vor semnala precipitaţii în cea mai mare parte a ţãrii; în est, sud-est şi local în centru se vor înregistra cantitãţi de peste 10…15 l/mp, iar în zona Carpaţilor Meridionali şi de Curburã şi în jumãtatea de nord a Moldovei de peste 20…25 l/mp. Vor fi mai ales ploi, dar în zona montanã şi submontanã, precum şi în Transilvania, Maramureş şi în vestul, nordul şi centrul Moldovei vor predomina ninsorile. Îndeosebi în sudul şi estul Transilvaniei şi în zona subcarpaticã a Moldovei stratul de zãpadã nou depus va fi consistent. La munte va ninge, abundent în zona Carpaţilor Meridionali şi de Curburã – vântul va avea intensificãri susţinute, cu rafale de peste 90…110 km/h, în special la altitudini de peste 1500 m, unde va fi viscol puternic, zãpada troienitã, iar vizibilitatea va scãdea sub 50 m. Intensificãri locale şi temporare ale vântului de pânã la 55…65 km/h vor fi şi în Banat, Crişana, Transilvania, Moldova, sud-vestul Olteniei şi estul Munteniei, dar pe arii mai restrânse şi la viteze mai mici şi în restul teritoriului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1 şi 9 grade.
Miercuri dimineața, în Capitală, cerul este noros şi plouã, iar vântul suflã slab. La ora 05 se înregistrau era de 4 grade la Bãneasa şi Afumaţi şi 5 grade la Filaret, informează Antena 3.
Astăzi, vremea se va menţine închisã şi temporar va ploua. Vântul va sufla moderat. Temperatura maximã va fi de 7…8 grade.