Reforma sistemului energetic trebuie realizată având în vedere necesarul uriaş de finanţare din sector.
Nimeni însă nu va pierde din reorganizare, a declarat ministrul economiei referindu-se la varianta excluderii Fondului Proprietatea din acţionariatul companiilor energetice.
„Odată cu aprobarea OUG va trebui să reglementăm şi participaţia Fondului Proprietatea la cele două companii, dar nimeni nu va pierde. Fondul Proprietatea va deţine până la ultima acţiune la cele două companii pro-rata la ce deţine acum,” a precizat ministrul economiei Adriean Videanu.
Ministrul economiei a mai anunţat că forma finală a programului de restructurare a sectorului energetic va fi prezentată guvernului la începutul lui octombrie astfel încât până la sfârşitul anului să fie aprobat cadrul institutional de reorganizare.
„Eu vreau să se creeze cadrul legal, în speţa OUG care să reglementeze înfiinţarea celor două companii. Procesul efectiv de înfiinţare va demara la începutul anului viitor şi va dura undeva pâna în iunie. E un proiect mai complex. Acest lucru va creea premisele unei politici comerciale şi instituţionale coerente la nivelul celor două companii,” a adăugat Adriean Videanu.
Ministrul economiei susţine că reorganizarea se va face în forma iniţială ce prevedea divizarea Hidroelectrica, iar managementul celor două companii va fi privatizat. Reprezentanţii ministerului au dat asigurări că cele două companii nu vor avea un comportament discriminatoriu în relaţia cu ceilalţi operatori din piaţă. Regulile vor fi aceleaşi atât pentru investitorii privaţi cît şi pentru cei deţinuţi de stat.
Urmăreşte pe Money WebTV toate ştirile video şi emisiunile The Money Channel