Numărul
locurilor de muncă adresate absolvenţilor a scăzut cu circa 8,9% faţă de anul trecut, potrivit unui studiu realizat de Association of
Graduate Recruiters (AGR) în rândul a peste 200 de companii multinaţionale. Trendul descendent va continua şi în 2010, redresarea situaţiei la nivel european urmând să se vadă abia din 2011. „Prea mulţi dintre absolvenţii care nu-şi găsesc un
job se întorc la cursuri post-universitare, inutile pentru cariera lor”, se arată în raportul AGR.
„Mă aştept ca procentajul studenţilor români care fug către masterate să fie mai are anul acesta, ţinând cont de faptul că va fi foarte greu să îşi găsească un job. Creşterea va fi mai mare cu aproximativ 20-30%”, crede Daniela Necefor, managing partner al firmei HR Total Business Solutions.
Citeste materialul integral pe Realitatea.net