Accizele vor fi mai mici

accize, alcool, benzina, curs-accize, pretul tigarilor

Miercuri va fi stabilit cursul euro-leu la care vor fi plătite taxele stabilite în euro anul viitor. Leul de azi e la doar 1,1% diferenţă faţă de cursul din 1 octombrie 2013. Dacă leul recuperează această diferenţă până miercuri, cursul nu mai e indexat cu inflaţia. Dacă nu reuşeşte, va primi o idexare în jur de 1%. Oricum, în ambele situaţii, cursul este mult mai mic decât cel folosit anul acesta.

Cursul afişat de BNR vineri a fost de 4,4018 lei pentru un euro. Cu doar 1,1% mai mic decât cursul de 4,4485 lei/euro, stabilit la 1 octombrie 2013 şi care va fi folosit la calculul accizei pentru 2015 dacă pe 1 octombrie nu vom avea un curs mai mare.

 

Această apropiere foarte mare dintre cele două cursuri activează o prevedere controversată din Codul fiscal. Aceea că în eventualitatea în care cursul de anul acesta este mai mic decât cel de anul trecut, se reţine cel de anul trecut care mai primeşte o indexare a cursului cu indicele anual de inflaţie pentru luna septembrie (comunicat la 15 octombrie de INS).

 

Dacă acest curs de referinţă este fie şi cu un ban mai mare decât cel de anul trecut, nu se mai aplică indexarea cu inflaţia, fiind şi cursul final pentru anul viitor.

Lasă un comentariu