Mihai Voican

Acesta este primul hipermarket care permite accesul în magazine consumatorilor, fie că au sau nu certificat verde

Cora

După ce Asociația Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR) a contestat, joi, restricțiile care limitează accesul populației în magazine, a venit și reacția lanțului cora care permite intrarea în hipermarketurile sale aflate în incinta unor centre comerciale pentru toți consumatorii, indiferent dacă au sau nu certificate verzi.

Este primul retailer care are o asemenea poziție și care atrage atenția că în actuala formă a Hotărârii de Guvern adoptată pe 25 octombrie 2021 nu există prevederi vizavi de vreo interdicție expresă sau explicație privind felul în care se face accesul din galerii în hypermarket, după cum  se precizează într-un comunicat al retailerului. Ca să nu mai vorbim de confuziile vizavi de  definiția „unității alimentare”.

„Având în vedere statutul de magazin esențial al hipermarketurilor cora, ceea ce înseamnă, conform legislației în vigoare, că toți consumatorii au accesul liber, cora a organizat culoare și fluxuri separate de acces pentru persoanele care nu pot prezenta un certificat verde la intrarea în galeriile comerciale.

Mai mult, atragem atenția că actuala formă a Hotărârii de Guvern adoptată pe 25 octombrie 2021 nu are prevederi vizavi de vreo interdicție expresă sau explicație privind felul în care se face accesul din galerii în hipermarket. Prin urmare, persoanele care nu pot prezenta un certificat verde vor avea acces în spațiul hipermarketurilor cora prin coridoare autonome și securizate, care nu permit deplasarea către alte spații comerciale din incinta galeriilor, astfel cum a rămas prevăzut și descris în prevederile Legii 55/2020. Atragem atenția asupra unor confuzii privind definiția „unității alimentare”, noțiune reglementată de HG 843/1999, ignorată în acest moment. Ultimile modificări explică și descriu doar accesul în mall cu privire la restul activităților economice, dar nu au nicio prevedere legată de hipemarket – autoritățile înțelegând importanța respectării accesului clienților la activitatea alimentară esențială”, se arată în comunicat.

Mii de locuri de muncă, în pericol

Retailerul mai precizează că soluția sa de organizare a modurilor de intrare în magazine respectă toate prevederile legale, apără dreptul la hrană al populației și garantează accesul clienților în cele mai sigure condiții sanitare la cumpărături esențiale.

Nu în ultimul rând, reprezentanii rețelei atrag atenția că prevederile atului normativ care limitează accesul consumatorilor în magazinele esențiale situate în interiorul unor centre comerciale încalcă principiile concurenței.

„Tragem un semnal de alarmă că ignorarea statutului de magazine esențiale pentru retailerii alimentari care activează în cadrul unor centre comerciale discriminează această categorie, distorsionează piața și încalcă principiile concurenței loiale între actorii cu statut egal din acest sector. Sunt astfel puse în pericol mii de locuri de muncă, securitatea unui întreg lanț de aprovizionare care implică mulți producătorii locali, și nu în ultimul rând sănătatea consumatorilor, care se vor îndrepta spre un număr limitat de magazine, creându-se aglomerație și favorizându-se nerespectarea condiției esențiale de distanțare socială”, se precizează în comunicat.

Ultimele Articole