În ciuda faptului că vârsta de pensionare crește în România de la un an la altul, există câteva categorii de angajați care beneficiază de o reducere semnificativă a acesteia.
Cu toții ne dorim să ieșim mai devreme la pensie. Însă cei care beneficiază de reducerea vârstei de pensionare sunt puțini, și trebuie să îndeplinească anumite condiții.
Beneficiază de reducerea vârstei de pensionare cei au realizat stagiul complet de cotizare şi au realizat stagii de cotizare în condiţii deosebite de muncă. Aceștia au dreptul la pensie pentru limită de vârstă, cu reducerea vârstelor standard de pensionare, conform tabelului nr. 1 din Legea nr. 263/2010:
Persoanele care au realizat stagiul complet de cotizare şi au realizat stagii de cotizare în locurile de muncă încadrate în grupa I de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, precum şi în situația celor care au realizat stagii de cotizare în locurile de muncă încadrate în condiții speciale prevăzute la art. 30 alin. (1) ( unitățile miniere; activitățile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I şi II de expunere la radiații; activitățile din domeniul apărării naționale, ordinii publice şi siguranței naționale, prevăzute de actele normative cu regim clasificat emise până la data intrării în vigoare a prezentei legi; aviaţia civilă, pentru personalul navigant prevăzut în anexa nr. 1; activităţile şi unităţile prevăzute în anexele nr. 2 şi 3; activitatea artistică desfăşurată în profesiile prevăzute în anexa nr. 4 ) au dreptul la pensie pentru limită de vârstă, cu reducerea vârstelor standard de pensionare, conform tabelului nr. 2 din Legea nr. 263/2010:
Persoanele care au realizat stagiul complet de cotizare şi au stabilite drepturi privind vechimea în muncă, în condiţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a)-c) şi la alin. (2) din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu câte 6 luni, pentru fiecare an de privare de libertate, de deportare în străinătate, după data de 23 august 1944, şi/sau de prizonierat.
Persoanele care au realizat stagii de cotizare atât în sistemul public de pensii, cât şi în sisteme neintegrate acestuia beneficiază de reducerea vârstelor standard de pensionare, în condiţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b), numai pentru stagiile de cotizare realizate în sistemul public de pensii.
Persoanele care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 20 de ani în locurile de muncă prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. a) – minerit – sau 15 ani în locurile de muncă prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. a) în cazul în care activitatea minieră încetează ca urmare a obligațiilor pe care și le asumă statul român în negocierile cu Comisia Europeană, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare de 20 de ani, vârsta standard de pensionare redusă neputând fi mai mică de 45 de ani.
Persoanele care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 20 de ani în următoarele profesii: balerin, dansator, acrobat, jongler, clovn, călăreț de circ, dresor de animale sălbatice, solist vocal de operă şi de operetă, instrumentist la instrumente de suflat, cascador, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 15 ani, vârsta standard de pensionare redusă neputând fi mai mică de 50 de ani, cu excepția balerinilor şi acrobaților pentru care vârsta de pensionare nu poate fi mai mică de 40 de ani pentru femei şi 45 de ani pentru bărbați.
Persoanele care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 15 ani în zona I de expunere la radiații sau de cel puțin 17 ani în zona a II-a de expunere la radiații, în activitățile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I şi II de expunere la radiaţii, beneficiază de pensie pentru limită de vârstă indiferent de vârstă. Pentru persoanele prevăzute la aliniatul de mai sus, stagiul complet de cotizare este de 15 ani, în cazul celor care au desfășurat activitate în zona I de expunere la radiații, respectiv de 17 de ani, în cazul celor care au desfășurat activitate în zona a II-a de expunere la radiații.
În situația persoanelor care au realizat stagii de cotizare în condiţiile speciale prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. b) din lege, mai puţin de 15 ani în zona I de expunere la radiaţii şi mai puţin de 17 ani în zona a II-a de expunere la radiaţii, aceste stagii se cumulează considerându-se stagii de cotizare în zona a II-a de expunere la radiaţii, în vederea înscrierii la pensie pentru limită de vârstă.
Persoanele care au realizat un stagiu de cotizare în condiții de handicap beneficiază de reducerea vârstelor standard de pensionare prevăzute în anexa nr. 5, în funcție de gradul de handicap, după cum urmează:
a) cu 15 ani, în situaţia asiguraţilor cu handicap grav, dacă au realizat, în condiţiile handicapului, cel puţin o treime din stagiul complet de cotizare;
b) cu 10 ani, în situaţia asiguraţilor cu handicap accentuat, dacă au realizat, în condiţiile handicapului, cel puţin două treimi din stagiul complet de cotizare;
c) cu 10 ani, în situaţia asiguraţilor cu handicap mediu, dacă au realizat, în condiţiile handicapului, stagiul complet de cotizare.
Asigurații nevăzători beneficiază de pensie pentru limită de vârsta, indiferent de vârstă, daca au realizat ca nevăzător cel puțin o treime din stagiul complet de cotizare prevazut de lege, scrie pensiineamt.ro.
Fracțiunea de an de stagiu de cotizare realizată în grupa I şi/sau condiții speciale de muncă, pentru care nu se acordă reducerea vârstei standard de pensionare conform prevederilor art. 55 alin. (1) lit. b), poate fi cumulată cu perioadele de stagiu de cotizare realizate în condiții deosebite de muncă în vederea reducerii vârstei standard de pensionare conform prevederilor art. 55 alin. (1) lit. a).
Reducerile vârstelor standard de pensionare prevăzute la art. 55, precum şi cele prevăzute de alte acte normative pot fi cumulate fără ca reducerea totală să fie mai mare de 13 ani, vârstele de pensionare reduse în aceste condiții nu pot fi mai mici de 50 de ani pentru femei şi de 52 de ani pentru bărbați.
În situația personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România, prevederile art. 55 alin. (1) lit. b) se aplică numai în condițiile realizării numărului minim de ore de zbor, salturi sau starturi aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 581/2001 privind criteriile de încadrare a personalului navigant din aviația civilă în condiții speciale de muncă.
Activitățile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I şi II de expunere la radiații sunt cele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 583/2001 privind stabilirea criteriilor de încadrare a activităților de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare din zonele I şi II de expunere la radiații.
Activitățile din anexa nr. 2, avizate în condiții speciale de muncă, realizate în unitățile din anexa nr. 3 se consideră în condiții speciale de muncă numai dacă acestea se desfășoară pe durata programului normal de lucru dintr-o lună.