Ionut Lupescu

Acordul cu FMI nu se va prelungi

acord cu FMI, acord FMI, ajutor fmi, darius valcov, FMI

„Am depășit de mult stadiul în care trebuie să vina profesorul să ne arate unde e tabla și unde e ușă. Trebuie să avem doar dialog mult mai consistent cu mediul de afaceri”, a spus Darius Vâlcov.

Vâlcov a fost întrebat, la Realitatea TV, dacă are acordul Fondului pentru măsurile anunțate în cadrul ședinței de guvern, și care prevăd, între altele, o reducere sensibilă a TVA și modificări de taxe și impozite.

„Nu l-am cerut”, a fost răspunsul dat de ministrul finanţelor.

Darius Vâlcov a subliniat faptul că acordul cu FMI expiră în septembrie 2015 iar măsurile anunțate în proiectul de Cod Fiscal intră în vigoare de la 1 ianuarie 2016. Întreabat dacă acest lucru înseamnă că acordul nu se va mai prelungi, Vâlcov a răspuns că este „foarte probabil” să nu se extindă.

Ministrul Finanţelor a afirmat că, atât timp cât România se află în parametri macroeconomici „mai mult decât corecți” și înregistrează, în 2014, a 5-a creștere economică din Uniunea Europeană, nu mai este cazul pentru o prelungire a acordului.