Cristina Popovici

Actele vorbesc: Supra-acciza ne-a fost luata degeaba

acciza pe benzina, ANAF, autostrazi, benzina, dan sova, ministrul transporturilor, motorina, supra acciza

Însă, pe lângă faptul că a redus consumul de carburanți, numeroși români nemaiputând acoperi, după scumpirile din aprilie 2014, costurile cu benzina și motorina, nici vorbă de sute de kilometri de autostrăzi. Asta în ciuda faptului că noul bir a reușit să aducă bani în plus la buget.

 

Concret, numai din vânzarea de motorină, veniturile colectate la buget din acciză au crescut cu 1,9 miliarde de lei (432,3 milioane euro), în 2014 comparativ cu 2013. În total, anul trecut, accizele pe motorină au adus la vistieria statului suma de 8,66 miliarde lei (aproape 2 miliarde euro).

 

Surplusul colectat în 2014 din acciza pe benzina fără plumb a fost de 515,36 milioane lei (117,13 milioane euro), față de 2013. Veniturile totale din acciza pe benzina fără plumb s-au cifrat, în 2014, la 3,28 miliarde lei (circa 744 milioane euro), conform unui document al ANAF          privind accizele colectate în 2013 și 2014.

 

Astfel, sumele colectate din acciza pe motorină și benzina fără plumb în 2014 au crescut cu 2,42 miliarde lei (circa 550 milioane euro). Această creștere se datorează supra-accizei pe litrul de carburant, având în vedere scăderea consumului.

 

Inițial, când a fost gândit și lansat oficial, premierul Victor Ponta a prezentat proiectul supra-accizei drept o modalitate de susținere a proiectelor de infrastructură.

 

Ministrul Transporturilor de la acel moment, Dan Șova, a declarat, pe 8 aprilie 2014, că din acciza suplimentară la carburanți pot fi construiți 697 de kilometri de autostradă, adică mai mult decât lungimea totală a autostrăzilor existente pe teritoriul țării. „S-a născut din partea jurnaliştilor sau din partea societăţii civile, din partea colegilor din Parlament, întrebarea legitimă referitoare la ce se va finanţa din acciză. În primul rând aş lămuri faptul că se vor construi autostrăzi şi acum aş vrea să pun la dispoziţia dumneavoastră să vedeţi cei 697 de kilometri, la care ne-am gândit noi într-o primă variantă că ar putea fi finanţaţi din acciză”, a precizat Șova.

 

Precizăm că, pe parcursul anului trecut, au fost inaugurați doar 50 kilometri de autostradă. Astfel, 2014 s-a remarcat ca cel mai prost an din ultimii patru în ceea ce privește autostrăzile deschise circulației.

Ultimele Articole