Acţionarii Ardaf au aprobat triplarea capitalului social, până la 309 milioane lei

Ardaf, asigurari, capital, Generali

„Având în vedere că faptul că activul net al societăţii s-a diminuat din cauza pierderilor înregistrate, majorarea capitalului social este necesară pentru susţinerea desfăşurării şi dezvoltării activităţii societăţii şi respectarea tuturor prevederilor legale referitoare la activul net şi marja de solvabilitate”, se arată într-un comunicat al societăţii.

Majorarea capitalului social se va realiza prni compensarea unei creanţe de 37 milioane euro, la care se va adăuga şi dobânda aferentă, pe care o deţine acţionarul majoritar Iberian Structured Investments, controlat de grupul Generali. Diferenţa până la 200 milioane lei va fi adusă prin aport în numerar. Ceilalţi acţionari vor avea dreptul să subscrie 1,83 acţiuni pentru fiecare titlu deţinut, în scopul menţinerii cotei participaţiei.

În cazul în care vor rămâne acţiuni nesubscrise în prima etapă a majorării, acestea vor putea fi subscrise de către acţionari care şi-au exercitat anterior dreptul de preemţiune.

Iberian Structured Investments, acţionarul majoritar al Ardaf Bucureşti, a achiziţionat recent 16,87% din capitalul companiei de la micii acţionari, cărora le-a oferit 20,23 milioane lei pentru acţiuni în cadrul ofertei publice de preluare încheiate pe 3 iulie. În urma ofertei, Generali PPF a ajuns să deţină în mod indirect 98,87% din Ardaf.

Asigurătorul Ardaf a afişat o pierdere de aproape 36 milioane lei (8,38 milioane euro) în primul trimestru din acest an, comparativ cu un profit net de 434.380 lei în acelaşi interval din 2008, pe afaceri în scădere cu 39%.

Ardaf are în prezent un capital social de 109 milioane lei, divizat în 1,09 milioane acţiuni cu o valoare nominală de 0,10 lei. Compania este deţinută indirect de grupul Generali PPF Holding BV, prin Iberian Structured Investments IBV.

Valoarea de piaţă a companiei este de 112,3 milioane lei (26,5 milioane euro), conform ultimei cotaţii de 0,103 lei, stabilită în şedinţa de tranzacţionare de 20 iulie. Titlurile Ardaf se tranzacţionează la categoria de bază a pieţei Rasdaq, sub simbolul ARDF.

Ultimele Articole