„Au fost aprobate toate punctele de pe ordinea de zi”, au afirmat sursele.
AGA a fost programată pentru luni, dar a fost anulată din lipsă de cvorum.
Ministerul Economiei, acţionarul majoritar al combinatului, a propus înlocuirea lui Constantin Roibu, care deţine şi poziţia de director general al Oltchim, din funcţia de preşedinte al CA.
O altă propunere a Ministerului Economiei, adoptată marţi în AGA, vizează încheierea cu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a unei convenţii prin care să se stabilească o dobândă aferentă creanţei de 134 milioane de euro.
Conversia în acţiuni a datoriilor Oltchim faţă de AVAS a fost decisă de Guvern în 2009. AVAS a preluat de la Ministerul Finanţelor, în 2002, o creanţă cu o valoare nominală de 508,6 milioane lei, provenită din executarea garanţiilor emise de stat pentru împrumuturile externe contractate de societate.
De asemenea, acţionarii Oltchim au aprobat contractarea unui credit în valoare de 250 milioane de euro, pentru investiţii şi capital de lucru.
Statul deţine, prin Ministerul Economiei, 54,8% din titlurile Oltchim. Potrivit celor mai recente raportări, PCC SE controlează direct 17,47% din acţiunile Oltchim, iar Carlson Ventures deţine 14,02% din titluri, prin intermediul Nachbar Services.
Titlurile Oltchim au închis sesiunea de tranzacţionare de vineri a BVB la un preţ de 1,23 lei pe unitate, în scădere cu 0,81% faţă de referinţă. Combinatul are astfel o capitalizare de 422,1 milioane de lei.