Astfel, pe locurile rămase vacante după revocarea celor doi administratori au fost numiţi Lucian Buşe, profesor la Universitatea din Craiova, şi Petre Ghibu, membru CA la două firme controlate de omul de afaceri Florin Pogonaru, ECDL România şi Nord Bucureşti.
Buzatu a fost suspectat că ar fi favorizat prejudicierea unor firme din portofoliul SIF. Acţionarilor le-a fost prezentat şi un raport întocmit de reprezentantul compartimentului de control intern al SIF Oltenia, din care reiese că Buzatu a favorizat încheierea unor contracte între societăţi deţinute de membri ai familiei sale şi firme controlate de SIF, prin care companiile din urmă au fost prejudiciate.
Acţionarii au fost consultaţi dacă să o menţină sau nu în funcţia de membru CA pe Popescu, la solicitarea CNVM, după ce aceasta a fost trimisă în judecată alături de fostul preşedinte CA şi director general al SIF Oltenia Dinel Staicu, într-un dosar privind fraudarea Transgaz Mediaş (TGN).
Cei doi noi membri îşi vor putea exercita atribuţiile numai după ce primesc avizul CNVM.
De asemenea, în AGA de vineri acţionarii au aprobat distribuirea unui dividend de 0,075 lei/acţiune. Firma va aloca astfel acţionarilor 43,51 milioane de lei, respectiv 53,7% din profitul de anul trecut, de 80,99 milioane lei
Mai mulţi investitori au solicitat SIF Oltenia, la începutul lunii aprilie, distribuirea unui dividend de 0,125 lei/titlu, cu 67% mai mare decât propunerea Consiliului de Administraţie, însă administratorii au respins cererea, susţinând că unii dintre ei nu au făcut dovada că sunt acţionari.
Potrivit bugetului de venituri şi chetuieli, societatea estimează pentru acest an un profit net similar celui de anul trecut, de 81 milioane lei, şi vizează valorificarea parţială a pachetului de 6,12% din acţiunile BCR pe care îl deţine, banii obţinuţi urmând să fie utilizaţi pentru alte investiţii.
Veniturile totale ar urma să urce în acest an cu 26%, la 212,2 milioane lei, iar investiţiile în creştere vor ridica cheltuielile totale cu 55%, la 122,7 milioane lei. Societatea a consemnat anul trecut venituri de 168,5 milioane lei şi cheltuieli de 79 milioane lei.
Pentru un loc în CA au depus candidaturi alte două persoane, respectiv Claudiu Florinel-Augustin Ignat (avocat şi lector universitar la Catedra de Drept) şi Adrian Victor Săndiţă (director general la firma de brokeraj Oltenia Grup Invest).
În Consiliul de Administraţie se mai află preşedintele CA şi directorul general, Tudor Ciurezu, şi membrii Gheorghe Blidaru şi Vasile Şalapa, fost preşedinte CA şi director general.