Directorul executiv al Romagro, Cornel Purcărea, care este şi administrator al firmei Oxo Network, spune că activitatea Romagro a fost perfect legală.
Oxo Network este însă compania subcontractoare pentru Maxam, firma din Bulgaria care a câştigat contractul pentru delaborarea a circa 4.000 de tone de muniţie. Ea s-a ocupat de transportul a 1630 de tone de armament de la Portul Constanţa la Băbeni pentru delaborare. Iar firma lui Mircea Băsescu a asigurat utilajele pentru descărcarea în port a muniţiei.
Acţionarul Romagro Cereal, Imad Kebir, este o persoană bănuită de Interpolul belgian de finanţarea unor activităţi teroriste, a declarat fostul director al Serviciului de Informaţii Externe, Cătălin Harnagea.
„Centrul de cooperare poliţienească, care are în subordonare Interpolul, a primit de la belgieni o solicitare să fie verificată această persoană de naţionalitate libaneză, potrivit unor informaţii pe care cei de la Bruxelles le au cu privire la activitatea acestei persoane în activităţi teroriste, nu neapărat directe, ci activităţi de finanţare a celei mai mari organizaţii teroriste din lume, Hezbolah. Legătura acestui domn cu aceasta afacere dă de bănuit multor servicii de informaţii, nu numai din România. Probabil că are legătură cu aceste afaceri, din moment ce am aflat că are asociaţi care au contractat această achiziţie de arme tocmai din Thailanda sau Taiwan, că nu se ştie exact de unde a plecat, ca să fie aduse la zeci de mii de kilometri, în România”, a explicat Cătălin Harnagea, fost director SIE.
Administratorul Oxo Network, Cornel Purcărea, susţine că activitatea Romagro şi implicit a cetăţeanului Imad Kebir au fost perfect legale.
„Nu are nicio implicare respectivul asociat în activitatea Oxo, nici pe departe. Respectiva persoană nu a fost prezentă în România decât de 3-4 ori. Şi asta cred că până în 2003 sau 2004. Eram în viaţa privată implicat în activităţi cu caracter agricol, până la sosirea respectivului, iar la sosirea respectivului în ţară prin intermediul unor conaţionali din dorinţa de a investi în diverse domenii, îl interesa domeniul zahărului. Îl mai interesau alte câteva domenii în care ar fi vrut să investească, a declarat Cornel Purcărea, administrator Oxo Network.
Oxo Network este compania care s-a ocupat de transportul a 1.630 de tone de muniţie din Portul Constanţa la Uzina Mecanică Băbeni pentru delaborare, a declarat Cornel Purcărea. Cele 1.630 de tone de muniţie fac parte dintr-un total de 4.000 pe care o firmă din Bulgaria, Maxam, urma să le delaboreze după ce câştigase un contract internaţional. Însă pentru că nu ar fi avut timp să delaboreze toată muniţia la termen aveau nevoie de un alt prestator de servicii.
„Eu sunt subcontractor, iar datorita faptului că cei de acolo nu aveau capacitatea de a delabora, în termenii contractuali stabiliţi, ultimul vapor care a sosit l-au orientat către noi şi a venit în România pentru ca delaborarea să o efectueze în România”, a explicat Purcărea.
Directorul Uzinei Mecanice Băbeni, Ion Mărculescu, susţine că are încheiat un contract de prestări servicii cu Oxo Network pentru delaborarea muniţiei primite de la Maxam Bulgaria. El a menţionat că deja 1.400 de tone de muniţie au fost delaborate.
„A venit prin firma Oxo de la Maxam Bulgaria care câştigat după informaţiile noastre o licitaţie în Taiwan”, a explicat Ion Mărculescu, director U.M. Băbeni Vâlcea.
Nava cu cele circa 1.600 de tone de muniţie cu provenienţa Taiwan a ajuns în portul Constanţa în luna februarie. Muniţia a fost descărcată în port de o firmă ce aparţine lui Mircea Băsescu. Ion Mărculescu a declarat că în martie, muniţia deja transportată la Băbeni, a început să fie delaborată.