După ce la deschiderea şedinţei de tranzacţionare acţiunile celor două bănci au scăzut 5% (Alpha) şi 6,8% (EFG), în timp ce băncile concurente au înregistrat avansuri de 30%, schiţa planului de fuziune a dus la o apreciere puternică a acţiunilor.
Planul de fuziune presupune majorarea capitalului de bază (Core Tier 1) noii bănci la un nivel de 14%, de la nivelul de 10,6% înregistrat la momentul fuziunii. Testele de stres efectuate de Banca Centrală Europeană în acest an au arătat că EFG Eurobank are un nivel al capitalurilor de bază de 9%, iar în cazul unor scenarii adverse – considerate de mulţi ca fiind mult prea laxe – acesta ar scădea la 4,9%, sub pragul minim admis de 5%. Alpha Bank stă ceva mai bine în acest clasament cu 10,8% capitaluri de bază, care s-ar diminua la 7,4% în condiţii adverse.
De asemenea, Qatarul, care deţine deja 5% din Alpha prin compania Paramount, îşi va mări participaţia în cadrul noii bănci la 15% din totalul acţiunilor şi va investi 500 de milioane de euro. Banii vor contribui la eforturile companiei de a creşte nivelul capitalului cu 3,9 miliarde de euro. Însă, cea mai mare parte din bani – 2,1 miliarde – rezultă din măsurile interne luate de companie, iar 1,25 miliarde vor veni din noi emisiuni de acţiuni pe piaţă.