În cursul şedinţei bursiere de marţi, acţiunile CEZ au scăzut cu 2,2%, la 602,5 coroane, cel mai redus nivel din octombrie 2008.
În 2011, aproximativ 9,9% din veniturile CEZ au fost obţinute în Bulgaria, care a fost a doua mare piaţă a CEZ, după Cehia, conform datelor Bloomberg. În 2013 acţiunile CEZ, companie la care pachetul majoritar de acţiuni este deţinut de statul ceh, au scăzut cu 10%, deoarece majorarea preţului electricităţii a înrăutăţit perspectiva privind câştigurile companiei.
Premierul Boiko Borisov a anunţat marţi că va recomanda revocarea licenţei societăţii CEZ, iar grupul ceh calificat acest anunţ drept ‘o încălcare grosolană a normelor legale’.
CEZ-Bulgaria este cea mai mare societate de distribuire a energiei electrică din Bulgaria care operează în vestul ţării. Alte două societăţi, EnergoPro şi EVN, operează în nord-estul şi în sud-estul Bulgariei, fiecare având monopolul în zona respectivă.
Aproximativ 100.000 de persoane din peste 35 de oraşe au participat, duminică, la cele mai ample acţiuni de protest din ultimii 16 ani din Bulgaria. Principala revendicare a protestatarilor este renaţionalizarea celor trei societăţi de distribuire a energiei electrice, deţinute în prezent de companiile cehe CEZ şi EnergoPro şi cea austriacă EVN.
Probabil CEZ nu va putea să-şi continue operaţiunile în Bulgaria, ceea ce ar duce la scăderea profitului operaţional cu aproximativ 1-2% în 2013. Impactul asupra profitului net din acest an este dificil de estimat în acest moment, ţinând cont că există riscul ca CEZ să amortizeze unele active din Bulgaria’, a declarat analistul Josef Nemy, de la Komercni Banka AS, în Praga.
Grupul CEZ este prezent pe piaţa românească încă din anul 2005, odată cu preluarea companiei de distribuţie Electrica Oltenia SA. Afacerile Grupului CEZ în România sunt reprezentate de 8 companii – CEZ Distribuţie, CEZ România, CEZ Vânzare, CEZ Trade, Tomis Team, MW Invest, Ovidiu Development şi TMK Hydroenergy Power.