Acţiunile SIF de la Bursă se ieftineau în medie cu 0,53%, pe o piaţă în stagnare

BET-FI, BET-NG, BET-XT, BRD, brd-sogelease, BVB, erste, SIF

Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, creştea nesemnificativ, cu 0,04%, până la 3.435,89 puncte, în timp ce indicele compozit, BET-C, stagna la nivelul de 2.104,59 puncte.

Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), pierdea 0,53%, până la 16.568,26 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, cobora numai 0,02%, ajungând la 6.848,50 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, pierdea 0,20%, până la 329,46 puncte, iar indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursă, cobora cu 0,01%, până la 495,36 puncte.

În schimb, bursele europene creşteau puternic, susţinute de aprecierile din sectoarele bancar şi de mărfuri.

Astfel, indicele reprezentativ pentru cele mai importante 100 de acţiuni listate pe bursa londoneză, FTSE, creştea cu 1,39%, până la 4.308,30 puncte, iar indicele pieţei din Frankfurt, DAX, urca cu 1,40%, până la 4.876,03 puncte. Indicele celor mai solide 40 de acţiuni de la Bursa din Paris, CAC40, creştea cu 1,71%, până la 3.194,23 puncte.

Acţiunile Petrom (SNP) erau cele mai lichide din piaţă la jumătatea zilei, cu schimburi de 1,52 milioane lei, şi se ieftineau cu 0,84%, la 0,2350 lei, în vreme ce, tot pe sectorul energetic, titlurile Transelectrica (TEL) se apreciau cu 0,79%, la 12,70 lei, pe fondul unor schimburi de modeste, de 41.148 lei.

Pe sectorul SIF, preţul titlurilor SIF Oltenia (SIF5) cobora cu 1,16%, la 0,85 lei, pe o lichiditate de 532.024 lei, iar acţiunile SIF Transilvania (SIF3) se depreciau cu 0,47%, la cotaţia de 0,42 lei, pe suportul unui rulaj de 236.682 lei.

În schimb, pe sectorul bancar, acţiunile BRD SocGen (BRD) se apreciau cu 0,61%, la 8,20 lei, în urma unor schimburi de 225.550 lei, iar acţiunile Erste Bank (EBS) au atras o lichiditate de 344.272 lei şi stagnau la preţul de 80 lei.