Fonduri de investiții
Activele nete totale ale fondurilor deschise de investiţii şi fondurilor de investiţii alternative au urcat cu 46% în ultimii 10 ani, ajungând la 44,360 miliarde de lei, în al doilea trimestru din acest an, a anunţat directorul executiv al Asociaţiei Administratorilor de Fonduri (AAF), Jan Pricop.
„Observăm în reprezentarea grafică a ultimilor 10 ani o creştere de 46% a activelor totale pe cele două segmente de piaţă: fonduri deschise de investiţii şi fonduri de investiţii alternative. Observăm faţă de anul 2022 o recuperare solidă în ceea ce priveşte activele administrate la nivelul fondurilor descrise de investiţii, de la 17,4 miliarde (de lei – n.r.) la 24,45 miliarde. În ceea ce priveşte activele totale, acestea s-au situat la finalul primei jumătăţi a anului la peste 44 de miliarde (de lei – n.r.). Nu este un maxim istoric la nivel total de piaţă, însă datele la iulie ne arată că deja segmentul fondurilor deschise de investiţii a atins un nou maxim în ceea ce priveşte activele”, a spus Jan Pricop, la evenimentul „Performanţa fondurilor de investiţii în prima jumătate a anului. Dezbatere cu administratori de fonduri de investiţii”, organizat la Bursa de Valori Bucureşti.
El a menţionat că se observă o reducere a activelor pe segmentul fondurilor de investiţii alternative, iar aceasta se datorează faptului că Fondul Proprietatea a avut o reducere a activului în momentul în care a dat un dividend special, scrie Agerpres.
„În ceea ce priveşte evoluţia de la un trimestru la altul şi comparativ cu jumătatea anului trecut, avem aceste active de peste 24 de miliarde (de lei – n.r.), cu variaţii de plus aproape 34% faţă de jumătatea anului trecut şi o creştere semnificativă de la un trimestru la altul, de 10%. În ceea ce priveşte intrările nete, avem un plus de 1,7 miliarde (de lei – n.r.). Faţă de anul trecut creşterea este fulminantă, aş zice, pentru că baza era destul de mică, avem un plus de 934% şi o creştere semnificativă de la un trimestru la altul, de aproape 30%. În ceea ce priveşte numărul de investitori, iarăşi să reţinem e vorba de iunie şi nu de iulie, erau la nivelul lunii iunie, în ceea ce priveşte segmentul fondurilor deschise de investiţii, peste 703.000 de investitori, iar variaţia faţă de anul trecută a fost de 37%. Faţă de trimestrul precedent, respectiv trimestrul unu al anului 2024, un plus de 8,6%. Iarăşi cifre foarte bune”, a subliniat Jan Pricop.
Totodată, el a precizat că se constată o creştere de aproape 78% a activelor la fondurile de acţiuni pe ultimul an. De asemenea, se înregistrează o creştere de 18% la nivelul fondurilor de obligaţiuni.