Astazi, euro este moneda folosita zi de zi de peste 300 de milioane de cetateni in 15 state constituind Zona Euro (Austria, Belgia, Cipru, Finlanda, Franta, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Malta, Olanda, Portugalia, Slovenia, Spania) si s-a inscris intr-o competitie acerba cu dolarul american pentru castigarea suprematiei pe pietele financiare internationale.
Bilantul primei decade de existenta arata ca euro nu a indeplinit nici profetiile extreme ale euroscepticilor care au avertizat ca acesta este o „eroare grava”, care va adanci ireconciliabil diferentele dintre economiile statelor care vor adopta moneda unica, dar nu a deschis nicio era de crestere si convergenta economica fara precedent in Zona Euro, asa cum au sperat cei mai entuziasti promotori.
Raportarea la obiectivele majore ale unificarii economice si monetare in Europa: asigurarea stabilitatii macroeconomice, promovarea cresterii economice si a crearii de locuri de munca, precum si intensificarea coeziunii si convergentei intre statele membre demonstreaza ca, pe ansamblu, Zona Euro a avut o evolutie pozitiva, iar contributia monedei unice europene a fost, fara indoiala, benefica.
Datele puse la dispozitie de un raport recent al Comisiei Europene reflecta faptul ca, in primul deceniu de la introducerea monedei unice, Zona Euro s-a bucurat de o reducere simtitoare a inflatiei si a ratelor dobanzilor pe termen lung, dar si de cresterea gradului de ocupare a fortei de munca si, concomitent, de reducerea somajului, precum si de o corectie substantiala a dezechilibrelor bugetare.
In acelasi timp insa, cresterea economica a inregistrat niveluri comparabile cu cele ale decadei premergatoare introducerii euro, venitul pe cap de locuitor din Zona Euro continuand sa se situeze la doar 70% din cel inregistrat in Statele Unite. Determinant important al performantei relativ modeste a cresterii economice, productivitatea muncii si-a incetinit semnificativ ritmul de crestere in perioada considerata, in pofida faptului ca introducerea euro a contribuit, prin diverse canale, la cresterea productivitatii muncii pe ora cu aproape 5%.
Efecte benefice
Desigur, aceste evolutii nu pot fi puse exclusiv pe seama introducerii monedei unice, fiind rezultatul actiunii unui spectru larg de factori interni (politicile comunitare, inclusiv cele introduse prin Pactul de Stabilitate si Crestere Economica, Strategia de la Lisabona, dar si politicile si evolutiile individuale ale economiilor statelor membre etc.) si externi (adancirea globalizarii economice, accentuarea integrarii pietelor financiare etc.). Totusi, trebuie subliniat faptul ca efectele benefice ale introducerii monedei unice se regasesc incontestabil la mai multe niveluri.
In primul rand, introducerea euro a avut un rol deosebit de important in asigurarea stabilitatii macroeconomice. Infiintata cu obiectivul primordial de a mentine stabilitatea preturilor in Zona Euro (definita cantitativ prin mentinerea ratei inflatiei, pe termen mediu, sub, dar foarte aproape de 2%), Banca Centrala Europeana (BCE) a implementat cu fermitate politica monetara unica, conducand la consolidarea increderii in euro, ancorarea pe termen lung a evolutiei preturilor si la crearea premiselor pentru o crestere economica sustenabila.
Totodata, introducerea monedei unice a favorizat scaderea costurilor de finantare atat pentru actorii economici privati, cat si pentru cei guvernamentali din statele care au adoptat-o. Nu in ultimul rand, euro a imbunatatit rezistenta Zonei Euro la turbulentele financiare internationale, asa cum s-a vazut, spre exemplu, in cazul crizei „dot-com”, problemelor care au urmat atacurilor teroriste de la 11 septembrie 2001 si, mai recent, in contextul actualei crizei financiare internationale.
In al doilea rand, euro a contribuit la intensificarea integrarii economice si financiare in Zona Euro. Schimburile comerciale intre statele care au adoptat euro constituie astazi o treime din PIB-ul aferent Zonei Euro, fata de o patrime acum zece ani, mai mult de jumatate din aceasta crestere fiind justificata de eliminarea volatilitatii cursului de schimb.
De asemenea, investitiile straine directe intre statele participante ating in prezent o treime din PIB-ul Zonei Euro, fata de aproximativ 20% acum zece ani, pana la doua treimi din aceasta crestere fiind atribuita in mod direct introducerii monedei unice. Aceste evolutii au atras, la randul lor, numeroase efecte pozitive, precum cresterea competitiei si a eficientei. In ceea ce priveste pietele financiare, euro a condus la deplina integrare a pietelor monetare interbancare, precum si la o adancire a integrarii pe pietele titlurilor de valoare (in principal actiuni si obligatiuni). In schimb, pietele financiare cu amanuntul continua sa fie fragmentate, in principal datorita barie-relor de ordin legislativ si lingvistic.
A doua moneda internationala
In al treilea rand, moneda unica europeana a atras intarirea identitatii europene in lume. Euro a devenit a doua moneda internationala, fiind folosita in 37% din schimburile valutare internationale si constituind aproximativ un sfert din rezervele internationale potrivit statisticilor disponibile (multe tari asiatice nu fac publice statistici privind compozitia rezervelor lor valutare). Avand in vedere perspectivele largirii Zonei Euro prin adoptarea monedei unice de catre alte zece state ale Uniunii Europene, in anii care urmeaza, euro va deveni moneda celui mai larg spatiu economic din lume. Insa dincolo de efectele tangibile, euro a devenit un simbol al Europei unite, mai mult de jumatate dintre cetatenii Zonei Euro considerand ca Uniunea Europeana se identifica cu euro.
Mentinerea credibilitatii monedei unice europene reprezinta un proces deosebit de complex, in continua derulare, care implica mult mai mult decat buna functionare a mecanismelor monetare din interiorul Zonei Euro. Nu intamplator, procesul trifazic de integrare are drept finalitate constituirea „Uniunii Economice si Monetare”. Cele doua componente se interconditioneaza reciproc: implementarea eficienta a politicilor economice si obtinerea unei cresteri economice sustenabile depind in mod fundamental de stabilitatea si credibilitatea euro; in aceeasi masura, mentinerea inflatiei in Zona Euro la un nivel scazut este conditionata de existenta unui mix coerent de politici economice, care sa faciliteze atingerea obiectivului primar al BCE. Aceasta ultima corelatie este cu atat mai dificil de optimizat in practica cu cat politica monetara unica a BCE coexista cu politici fiscale, salariale si structurale descentralizate ale statelor membre.
Unde pierdem
In esenta, eliminarea prerogativelor statelor membre de a conduce in mod independent politicile monetare individuale trebuie suplinita, la nivel national, printr-o flexibilizare a mecanismelor de ajustare a salarii-lor si a altor costuri, pe fondul unor politici fiscale prudente. De aceea, persistenta unor disfunctionalitati la nivelul politicilor fiscale, structurale si salariale ale statelor individuale poate explica de ce ultima faza a Uniunii Economice si Monetare nu a dat rezultatele scontate.
Astfel, desi s-au inregistrat progrese substantiale in reducerea deficitelor bugetelor statelor membre, in unele tari deficitele bugetare se mentin la niveluri apropiate de 3% din PIB, care nu permit ajustarile necesare in conditii economice nefavorabile, cu efecte nefaste vizibile in ultimul timp.
Pe de alta parte, avantaje fiscale si sociale creeaza rigiditati pe pietele muncii, cu consecinte negative asupra gradului de ocupare, dar si asupra productivitatii. Cu toate ca de la introducerea monedei unice, in Zona Euro s-au creat aproape 16 milioane de noi locuri de munca, aceasta performanta a contribuit, intr-o oarecare masura, la incetinirea cresterii productivitatii muncii, factor esential pentru o crestere economica sanatoasa.
Productivitatea, care continua sa explice in buna masura diferentele de crestere economica intre Statele Unite si Europa, va continua sa ramana „calcaiul lui Ahile” al economiei europene, fiind necesare progrese semnificative pe linia stimularii inovatiei, dar si a investitiilor in capitalul uman si real. De asemenea, politicile structurale trebuie sa isi imbunatateasca rolul jucat in integrarea pietelor, care ar conferi flexibilitatea necesara pentru a imbunatati rezistenta la socuri. Toate aceste provocari sunt cu atat mai mari cu cat Uniunea Europeana trebuie sa faca fata efectelor globalizarii, care pune presiuni din partea tarilor emergente asupra inlocuirii unor sectoare economice in care statele membre nu mai sunt competitive, cresterii explozive a preturilor la energie si alimente, precum si tendintelor de imbatranire a populatiei. Asa cum se poate observa, drumul euro nu este inca o cale neteda: Uniunea Europeana are de implementat, in continuare, o agenda substantiala de reforme economice si politice pentru a se putea bucura pe deplin de roadele adoptarii monedei unice.
Avand ocazia sa se alature Zonei Euro dupa mai bine de un deceniu „de rodare” a monedei unice, zece state membre ale Uniunii Europene, inclusiv Romania, vor avea ocazia sa invete din itinerariul parcurs pana acum. Pentru aceasta, masurile de reforma economica vor trebui intreprinse de timpuriu, pentru a securiza atingerea unui nivel de convergenta reala sustenabila pe termen lung, fara de care drumul euro ar putea fi relativ accidentat.
În timp ce unele ţări vecine doresc să profite rapid de avantajele euro, reprezentanţii BNR spun că noi nu vom putea să ne grăbim cu adoptarea monedei unice. Aşa încât va trebui să plătim în continuare dobânzi şi comisioane ridicate.
Unii bancheri susţin că trecerea la euro ne-ar aduce mai multe beneficii decât pierderi. De exemplu, am plăti dobânzi mult mai mici la credite şi comisioane semnificativ mai reduse pentru transferurile de bani prin bănci. Directorul general al ING, Mişu Negriţoiu, consideră că ar trebui accelerată aderarea la zona euro. El spune că economia reală a adoptat „de facto“, în proporţie de 80%, moneda unică, având în vedere că preţurile multor produse şi servicii se raportează la euro, iar peste jumătate din creditele bancare sunt în valută, cu dobânzi de până la trei ori mai reduse decât cele în lei.
Şi într-un raport al Deutsche Bank se arată că, pentru unele ţări din Europa de Est, adoptarea mai rapidă a euro ar aduce avantaje certe, date fiind actualele probleme de stabilitate financiară. Astfel, s-ar elimina riscul de curs valutar. În acelaşi timp, atât guvernul, cât şi populaţia ar avea acces la împrumuturi mai ieftine, de pe o piaţă mai lichidă.
Încă şase ani de costuri ridicate
Până atunci, românii vor plăti nu doar dobânzi, ci şi comisioane de până la trei ori mai ridicate decât cele în euro. În acelaşi timp însă, autorităţile pregătesc structura tehnică şi legislaţia necesare trecerii la euro. Una dintre cele mai importante iniţiative este proiectul SEPA (zona unică de plăţi în euro), care are ca obiectiv unificarea tarifelor practicate de bănci pentru transferurile în euro în străinătate cu cele de pe teritoriul ţărilor membre. Conform unui raport al Comisiei Europene, locuitorii ţărilor europene din zona euro vor economisi în următorii şase ani 238 de miliarde de euro ca urmare a introducerii SEPA, începând cu 1 ianuarie 2007.
Va beneficia şi România de noile norme europene pentru transferuri? „Comunitatea bancară a decis, în luna octombrie 2008, demararea de către TransFonD, administratorul transferurilor interbancare din România, a proiectului de realizare a unei infrastructuri de procesare a plăţilor interbancare conforme cu cerinţele SEPA, proiect care include şi implementarea standardelor SEPA pentru plăţile în lei, înaintea adoptării monedei euro“, spune Mirela Iovu, vicepreşedintele CEC Bank, membru al Consiliului European de Plăţi pentru implementarea SEPA.
În acest moment, multe dintre cerinţele SEPA pentru plăţi de tip Transfer Credit (Ordine de plată) sunt respectate, ne-a declarat Mirela Cojoc, reprezentanta TransFonD. De asemenea, a fost demarat un program de modernizare a transferurilor de mică valoare, care va include adoptarea integrală a standardelor europene. Ca parte a acestui program, TransFonD a demarat, într-o primă fază, un proiect în vederea adoptării standardelor SEPA pentru plăţile în lei, ce va fi implementat până la finele lui 2009.
Există şanse să plătim mai puţin, mai devreme?
De ce nu putem realiza în prezent transferuri în euro la costuri reduse? Întrucât circuitele de decontare sunt fatalmente externe (relaţiile de corespondent ale băncilor din România se desfăşoară pe reţeaua SWIFT şi cu decontare finală în Target2). Pentru a se construi circuite de decontare interne, pentru orice fel de monedă nenaţională, trebuie îndeplinite două condiţii de bază: volumul să fie suficient de mare pentru a justifica eforturile financiare de automatizare şi o soluţie de decontare eficientă economic. Numai că în prezent plăţile în euro generate de economie sunt reduse.
Ca atare, o diminuare a comisioanelor percepute de bănci pentru astfel de operaţiuni pare un obiectiv dificil de atins, precizează Cojoc. Totuşi, faza a doua a programului de modernizare a sistemului de plăţi demarat de TransFonD vizează examinarea posibilităţii şi, eventual, implementarea unui sistem de compensare a plăţilor în euro chiar înainte de adoptarea monedei unice în România.
Citeşte mai mult despre aderarea României la moneda unică europeană şi despre Forumul Economic de la Krynica în secţiunea Proiecte The Money Channel.
