Pe toată perioada festivalului, cei care au venit pe terasa La Motoare au putut vizita ADfel Galleries, expoziţie care a reunit, în premieră, peste 100 de lucrări despre campanii neconvenţionale premiate la festivaluri precum Clio Awards, Golden Drum, Golden Hummer şi ADFEST, dar şi execuţii de la ediţiile precedente de ADfel, care au devenit deja studii de caz pentru neconvenţionalul românesc.
Marţi a însemnat Ziua Culturala la ADfel, o zi care a reunit branduri culturale, de mediu precum şi branduri care ţin de societatea civilă şi care a demonstrat că neconvenţionalul în publicitate nu lipseşte din constrângeri legate de bugete sau de agenţii. Astfel, printre cele mai de impact activităţi din această zi au fost instalaţia oferită de Salvaţi Delta, care demonstra cum apropierea oamenilor de animale provoacă ravagii în natură, priveghiul deşeurilor decedate din lipsa tomberoanelor de colectare selectivă oferit de Mai Mult Verde, atelierul de sorcove de la Muzeul Ţăranului Român, stickerele de cultură cu lipici promovată de Institutul Polonez, cartolinele care ascund opere de artă vizibile doar cu ajutorul ochelarilor oferiţi de Muzeul Naţional de Artă al României sau tonomatul de jucării care oferă gunoaie de la World Wide Fund.
ADfel a mai găzduit în câteva zile şi o serie de proiecţii dedicate modalităţilor neconvenţionale de promovare (virale şi flashmob-uri) care au deschis apetitul pentru Grand Spoof, dar şi de spoturi auto, acestea din urmă fiind oferite de Weltauto.
Vineri seară a adus spoof-urile în prim-plan graţie Grand Spoof, primul concurs românesc de parodiat reclame, al cărui câştigător a fost anunţat după vizionarea celor 10 finaliste pe ecranul mare din terasă. Premiul a constat într-o bicicletă pliabilă marca Brompton şi a fost câştigat de spotul Pornoliga campionilor, înscris de Happy Fish.
Umorul şi buna dispoziţie au fost întreţinute şi cu ajutorul concursului de poveşti stânjenitoare oferit şi premiat de Furazolidon şi apoi de sesiunea de stand-up comedy pe aceeaşi temă cu Teo de la trupa Deko şi cu Sergiu de la Aristocraţii. Iar sambătă a fost Ziua reciclării la ADfel, organizată cu sprijinul Omuleţilor Verzi şi Recolamp. Ziua s-a încheiat cu Recycle Music Party, o petrecere care a combinat beat-uri noi alături de trupa Sistem cu muzici vechi reintrepretate mixate de DJ Vasile. Cei prezenţi au aflat că “daca s-a ars, becul trebuie reciclat” şi adus la Colţul Verde (www.coltverde.ro)
Duminică a fost ultima zi şi din cadrul Atelierelor ADfel, în care cele 5 echipe participante au primit feedback-ul din partea tutorilor care i-au îndrumat timp de o săptămână în demersul lor creativ şi în care au aflat ce echipă a căştigat concursul şi implicit stagiile de practică din agenţiile de publicitate DDB, iLeo, Scala JWT, Rusu+Bortun Brand Growers şi Propaganda – este vorba despre cea formată din Adrian Oprea (art director), Ana Ciobotaru (copywriter), Dana Donoiu (strategic planner), Daniel Moisa (art director) şi Irina Ciortan (copywriter).
Pe toată durata festivalului, pe blogul ADfel.ro s-a putut urmări o serie de articole cu titlul “Ce-a mai făcut Alina aseară la Motoare” care a urmat traseul unui personaj printre execuţiile neconvenţionale din cadrul ADfel, o vizionare personalizată a tuturor execuţiilor de care s-au bucurat cei aproximativ 2500 de vizitatori pe zi ai festivalului, asa cum certifică măsuratorile realizate cu ajutorul instrumentelor TruMedia Research.
Execuţiile neconvenţionale implementate în cadrul ADfel 2009 au fost oferite de Coca-Cola Zero, Furazolidon, Weltauto, Recolamp, World Wide Fund For Nature, Mare Nostrum, Salvaţi Delta, Green Peace, Mai Mult Verde, Muzeul Naţional de Arta al României, Muzeul Ţăranului Român, Institutul Polonez, Institutul Cultural Român, Ideo Ideis, Business Standard, Cotidianul, Politia Capitalei şi Schimbă Lumea.
ADfel este un eveniment organizat de IQads şi 24-FUN, susţinut de Radio Guerrilla şi are ca parteneri Recolamp, Grafică şi Tipar, Academia Caţavencu, Money Express, Business Standard, Cotidianul, OOPS Media, feeder.ro şi Monopoly Media.