Administratori pensii private: Reducerea contribuţiei la 0,5% va afecta 5 milioane de participanţi

contribuție, fonduri de pensii private, pensie, pensii, pensii private, Pilon II

„Punerea în practică a acestei măsuri ar genera economii de circa 800 milioane de lei în intervalul iunie-decembrie 2010. Suma este nesemnificativă în raport cu necesarul pentru acoperirea deficitului bugetului de stat. În schimb, decizia va afecta cuantumul viitoarelor pensii ale celor cinci milioane de partcipanţi la sistem. Practic, actualii salariaţi îşi văd diminuate viitoarele pensii”, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, directorul general al Alico Pensii, Mihai Coca-Cozma.

Vicepreşedinte al Uniunii Generale a Industriaşilor din România, Ştefan Rădeanu, a declarat, marţi, că ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, a anunţat patronatele că transferurile pentru fondurile de pensii private obligatorii vor fi reduse de la 2,5% la 0,5% din salariul brut.

Ultimele Articole