Marian Manolache

Ce pierdem şi ce câştigăm după aderarea la euro

aderare zona euro, leu

‘Este mai mult în avantajul Uniunii, ce va reuni pieţele financiare, va eficientiza alocarea capitalului şi va face din UE un jucător mai important în economia globală. Sunt o serie de riscuri, euro s-a mai prăbuşit în trecut, nu este o garanţie că uniunea monetară reprezintă un succes, iar politica monetară favorizează statele puternic industrializate, este dificil de stabilit un echilibru, dobânda va fi mereu prea mare pentru ţările mici şi prea mică pentru ţările puternice’, a afirmat Cochintu.

 

Potrivit acestuia, cazul Greciei a arătat o serie de slăbiciuni ale uniunii şi puţin interes pentru ţările mici, de aceea este posibil ca anumiţi membri să revină la o monedă independent şi o politică monetară proprie.

 

‘Avem exemplul Irlandei, a cărei ieşire din zona lirei sterline a fost benefică, iar trecerea la euro le creează acum mari probleme. Leul trebuie păstrat până când situaţia economică se va îmbunătăţi simţitor, nu cu un salariu minim de 200 euro, ci de două sau chiar trei ori mai mare, la nivelul Ungariei. Este greu de apreciat un an sau o perioadă, rămâne de văzut cum va fi depăşită criza actuală din Grecia, Portugalia, Irlanda şi cu ce urmări’, a mai spus oficialul Admiral Markets.

 

Această opinie a fost exprimată şi de o serie de bancheri, care au preferat să-şi păstreze anonimatul deoarece ideile lor nu coincid cu părerea băncii la care lucrează.

Ultimele Articole