Mihai Voican

Adrian Mihalcea: „Noi, antrenorii, înnebunim când stăm mult fără echipă!”

Adrian Mihalcea, FC Buzău

Noul antrenor al lui FC Buzău are gânduri mari cu formația pe care o pregătește! Vrea să o ducă în Liga 1! 

„Secundul” lui Contra de la națională s-a dezbrăcat de secrete! Mihalcea a dezvăluit că finul său, Cosmin, este antrenorul pe care îl sună zilnic și discută cu el tot ce este legat de fotbal.

După despărțirea de Chindia, Mihalcea a acceptat imediat oferta de la Buzău!

 „Într-un fel mă bucur că nu stau foarte mult acasă și am de lucru, că sincer noi antrenorii înnebunim când avem o perioadă mai lungă de timp fără echipă” – Adrian Mihalceam antrenor FC Buzău. 

Venit la echipă de nici 3 săptămâni, fostul dinamovist a început să le impună băieților săi, filosofia lui despre fotbal!

„Sunt un antrenor căruia îi place disciplina, sunt un antrenor care pleacă de la premiza de a nu lua gol. Destul de vulcanic, acesta îmi e temperamentul, așa am fost și ca jucător, un pic nervos și nemulțumit, când lucrurile nu mergeau bine” – Adrian Mihalcea, antrenor FC Buzău. 

Toată lumea din Buzău așteaptă ca Mihalcea să califice formația în Liga 1. Adi spune că nu este imposibil!

„Acesta este visul tuturor și este realizabil! În acest an nu sunt echipe cum au fost anul trecut de tradiție și foarte valoroase, Petrolul, Universitatea Cluj, cumva nivelul s-a plafonat. În prima fază noi trebuie să ne gândim la play -off și pentru acest lucru luptăm în momentul de față” –– Adrian Mihalcea, antrenor FC Buzău. 

Până la play-off, la începutul săptămânii viitoare, băieții lui au derby cu Oțelul fostului său coleg  de la națională, Dorinel Munteanu. 

„Este un  derby de tradiție. Jucăm contra unei echipe foarte bine organizată și cu un antrenor cu o experiență incredibilă și cu rezultate foarte bune în Liga 1. De meciuri de acest gen avem noi nevoie, ceea ce îmi doresc este să nu pierd”- Adrian Mihalcea, antrenor FC Buzău.

Studiază câte 8 ore pe zi!

Mihalcea face parte din generația antrenorilor tineri care mănâncă fotbal pe pâine.

„Nu cred că e un titlul de mândrie,  dar după antrenamente 7-8 ore pe zi le petrec la birou și studiez. Uneori mă prinde seara, dar e ceea ce îmi doresc. Nu mă simt deloc obosit, am prospețime, sunt încă verde și tânăr” – Adrian Mihalcea, antrenor FC Buzău. 

Mihalcea a lucrat cu mulți antrenori la viața lui, dar cel mai apropiat din punct de vedere profesional îi este chiar finul său, Cosmin Contra pe care îl sună aproape zilnic.

„Îmi e prieten foarte bun, vorbim mult la telefon, dezbatem tot ce e legat de fotbal. Îmi dă sfaturi când vede un meci de al meu și îmi spune ceea ce ar trebui îmbunătățit. Le accept cu mare plăcere. Suntem în permanentă legătură și poate cine știe la un moment dat vom lucra din nou împreună”  – Adrian Mihalcea, antrenor FC Buzău.

Secundul” lui Contra de la națională recunoaște că pentru el timpul liber nu prea există!

„După echipa națională nu prea am mai avut timp. Foarte rar mai merg la un film, nu avem nici foarte multe zile libere, timpul petrecut cu familia este extrem de puțin, mai ales în aceste momente când familia îmi este la București, dar mă mulțumește ceea ce fac” – Adrian Mihalcea, antrenor FC Buzău. 

El are o dorință pe care speră să și-o împlinească, dar peste vreo 20 de ani! Până atunci, fotbalul este pe primul loc!

„Eu am un target și vreau să mi-l ating mai devreme sau mai târziu. Dacă voi avea timp după 60 de ani, să mă liniștesc și să călătoresc, ar fi frumos. Cam asta îmi doresc, să văd cât mai multe orașe din Europa și de pe alte continente. Momentan nu se poate decât foarte rar în vacanțe” – Adrian Mihalcea, antrenor FC Buzău.

Are o victorie, două egaluri și o înfrângere

Adi Mihalcea a început mandatul la FC Buzău cu o victorie în campionat cu Șelimbăr, acasă, apoi au urmat două egaluri, cu Politehnica Timișoara în deplasare și cu Progresul Spartac acasă, iar în Cupă echipa sa a fost învinsă de FC Botoșani.

Fostul „secund” al lui Contra de la națională a fost mulțumit de atitudinea băieților săi mai ales la partida din Cupă.

„Chiar dacă nu am câștigat, am văzut o schimbare la ei! Își doresc foarte mult să câștige” – Adrian Mihalcea, antrenor FC Buzău. 

În acest moment, FC Buzău ocupă locul 8 în clasamentul Ligii a doua, iar marți, pe 1 noiembrie va juca în deplasare, cu Oțelul lui Dorinel Munteanu.

„Îmi doresc să progresez, am reușit să fiu în Liga 1, dar nu am avut rezultatele așteptate de mine. Primul meu obiectiv este acela de a mă întoarce în Liga 1. Îmi doresc mult să ajung cu FC Buzău acolo!” – Adrian Mihalcea, antrenor FC Buzău.

Sursa: SPORTS-NET

Ultimele Articole

Lasă un comentariu