Consiliul Local (CL) Craiova a votat in sedinta de joi pentru retragerea titlurilor de cetatean de onoare al orasului care au fost acordate in urma cu doua decenii fostului premier Adrian Nastase si fostului ministru al Transporturilor Miron Mitrea, informeaza Agerpres.
Ambii fosti demnitari PSD au fost condamnati definitiv si au fost la inchisoare in dosare de coruptie.
In proiectul de hotarare privind retragerea celor titluri, initiat de cei cinci consilieri USR-PLUS, a fost invocat Regulamentul cadru pentru acordarea titlului, conform caruia condamnarea printr-o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila atrage dupa sine retragerea titlului si pierderea drepturilor aferente.
„Prin Hotararile nr. 172/13.07.2001 si 132/12.10.2004, Consiliul Local al Municipiului Craiova a acordat titlul de ‘Cetatean de Onoare’ al Municipiului Craiova pentru domnul Adrian Nastase si, respectiv, domnului Miron Tudor Mitrea. Avand in vedere condamnarile pentru fapte penale primite de cele doua persoane anterior mentionate, potrivit prevederilor art. 14 din Regulamentul pentru acordarea titlului ‘Cetatean de Onoare’ al Municipiului Craiova, aprobat prin Hotararea Consiliului Local al Municipiului Craiova nr. 292/2010, ‘(…) condamnarea printr-o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila atrage dupa sine retragerea titlului de Cetatean de Onoare si pierderea drepturilor acordate in acest temei’”, se precizeaza in raportul de hotarare adoptata joi de CL Craiova.
Au fost 15 voturi pentru, 10 voturi impotriva si un vot anulat.