Mihai Barsan

Adrian Vasilescu, despre deprecierea leului: Nu-i nici un motiv de înspăimântare!

Adrian Vasilescu, BNR, curs-valutar, depreciere leu

Unde se va duce cursul leu/euro? Adrian Vasilescu transmite un mesaj de calmare a populaţiei: „Nu-i nici un motiv de înspăimântare! Cursul la urma urmei se duce acolo unde se împacă cererea cu oferta. Până să discutăm despre fundamentele economice, până să discutăm despre indicatorii economici care influenţează cursul, că sunt 11 indicatori economici care influenţează cursul, dar îl influenţează pe termen lung, adică o jumătate de an, un an, un an şi jumătate… pe termen scurt, care înseamnă o zi, cinci zile, zece zile, 15 zile, trei-patru săptămâni, determinante sunt cererea şi oferta”.

 

Adrian Vasilescu explică de ce s-a ajuns aici: „Să ne închipuim că graniţele noastre reprezintă un ghişeu bancar şi noi aici avem lei, iar de afară vine valută. De ce nu vine valută acum? Iată, nu numai la noi se întâmplă: zlotul s-a depreciat şi el, forintul unguresc s-a depreciat şi el şi culmea, s-a depreciat coroana cehă, cea la care noi ne uităm de multă vreme cu invidie! Ei bine, în condiţiile astea, nu vine valută mai multă în ţară, ca să facă un echilibru la nivelul cererii noastre, valuta e mai restrânsă acum, cererea e mai mare şi din cauza asta, urcă cursul. Dar asta e peste tot în zonă”.

 

Adrian Vasilescu precizează că „piaţa valutară este stabilizată şi BNR se luptă ca să rămână în continuare stabilizată. Cursul este prin definiţie fluctuant”.

 

Cursul s-a depreciat vineri până la recordul istoric de 4,42 lei pentru un euro.

Ultimele Articole