Sorin Simon

Adunarea Parlamentară NATO la Bucureşti: Se discută despre impactul crizei asupra bugetelor de apărare

buget aparare, criză

Şefii celor două camere ale Parlamentului, Mircea Geoană oberta Anastase, s-au întâlnit cu şefii misiunilor diplomatice din statele membre NATO sau asociate ca să discute despre tematica celei de-a 57-a Sesiuni anuale a Adunării Parlamentare NATO, care începe vineri la Bucureşti. Preşedintele Senatului a spus după întâlnire că unul dintre subiecte va fi impactul pe care criza l-a avut asupra bugetelor de apărare.

„Noi înţelegem îngrijorarea a prietenilor americani şi aliaţi că există acest declin, în unele cazuri unul abrupt, iar în cazul României un declin foarte abrupt, care ar putea afecta, pe termen lung, nu numai capacitatea noastră de a acţiona împreună, ci şi coerenţa Alianţei noastre”, a spus Geoană.

Cei peste 400 de delegaţi vor examina şi aproba documente privind tranziţia în Afganistan şi securitatea Ciprului. Pe agendă se află şi chestiunea extinderii Alianţei în Balcani. În aşteptarea oaspeţilor, s-au întărit măsurile de securitate în zona Aeroportului Internaţional ‘Henri Coandă’, pe traseele de deplasare, în spaţiile de cazare a participanţilor şi în zonele de desfăşurare a activităţilor oficiale. De asemenea, s-a stabilit menţinerea
nivelului de alertă teroristă la ‘precaut’ în intervalul 7-10 octombrie.