Alka Group
Grupul de companii Alka, producătoare de napolitane, prăjituri, cafea, semințe și snacks-uri sărate de cea mai bună calitate, a fost înființat în România acum 30 de ani, iar azi a devenit un brand puternic cu multe produse în portofoliu, scrie FoodBiz.
„În cei 30 de ani de activitate s-au întâmplat foarte multe lucruri, dar focusul nostru a fost în primul rând pe inovație și aici am demonstrat permanent la toate produsele.
Al doilea aspect a fost calitatea superioară, avem multe certificări, ca de exemplu IFS la nivel superior care este un standard în siguranța alimentară.
Al treilea aspect este că Alka a avut curaj și încredere de a învesti în România, de-a lungul celor 30 de ani s-au învestit sute de milioane de euro în utilaje, clădiri, infrastructură, mărci, oameni și dezvoltare de produse noi.
Al patrulea aspect este că ne focusăm pe dezvoltarea unui business durabil. Alka a început cu o singură unitate de producție de cafea cu zeci de angajați și azi am ajuns să avem două fabrici moderne, suntem implicați în foarte multe categorii, activăm în România cât și în străinătate și avem peste 1000 de angajați.
Apoi faptul că suntem legați și ancorați în societatea românească, susținem producătorii locali, susținem serviciile locale, plătim taxe și impozite, susținem locuri de muncă… suntem o parte inerentă a economiei românești”, a transmis CEO-ul Alka, Ady Hirsch.
Compania se bucură de o creștere constantă a cifrei de afaceri, chiar dacă anul acesta ritmul de creștere a mai încetinit din cauza scumpirilor de prețuri. Inima businessul o reprezintă nevoia consumatorului, conform declarațiilor CEO-ului, afacerea ghidându-se după viziunea Alka-așa cum îți place. Viziunea care are 3 piloni principali: expertiză, ne pasă și să-i surprindă pe consumatori.
„40% din afacerea noastră este dedicată exportului. Suntem acum prezenți în peste 50 de țări și, bineînțeles, o parte din dezvoltarea noastră se concentrează pe extinderea prezenței noastre internaționale. Cu toate acestea, trebuie să urmărim niște etape strategice. Primul nostru obiectiv strategic este ca Alka să devină un jucător pan-european până în 2025. În ceea ce privește exportul, ne concentrăm pe brandul Elephant, cu produse coapte și sărate, și suntem aproape de a atinge acest obiectiv. Când intrăm pe o nouă piață, ne asigurăm că avem succes acolo înainte de a ne extinde pe alte piețe. Înainte de a pătrunde pe o piață, realizăm o cercetare detaliată asupra preferințelor consumatorilor, potențialului de afaceri, capacităților noastre de producție și investițiilor necesare pentru succes. Pentru Alka, și pentru fiecare român, faptul că produsele concepute și fabricate în România au ajuns de la Noua Zeelandă la Groenlanda trebuie să fie o mare sursă de mândrie”, a precizat Ady Hirsch.