Michael Rachor, CFO al Aegis Media în Europa Centrală şi Africa, a declarat într-un interviu acordat în exclusivitate pentru MONEY EXPRESS că Aegis Media vizează o agenţie din segmentul digital al industriei de publicitate şi că tranzacţia va avea loc, cel mai probabil, în 2010.
Michael Rachor – care a avut un rol-cheie şi în preluarea Tempo Media din 2008, de la Dragoş Grigoriu – a mai spus că România este ”o piaţă importantă pentru Aegis Media, pe termen lung”.
Despre insolvenţa agenţiei Carat România, Rachor a spus că situaţia are drept cauză ”o eroare în circuitul birocratic al hârtiilor”. ”Iar ce se întâmplă acum în justiţie ne-a îngreunat rezolvarea situaţiei”, a spus Rachor, care estimează că situaţia se va rezolva ”în maximum trei luni”.
În săptămânalul de business MONEY EXPRESS puteţi citi interviul complet al CFO-ului Aegis Media, dar şi care este cea mai plauzibilă ţintă de achiziţie a grupului britanic.